Advertise on podcast: Podcast cuMINTE

Peste 4,5 miliarde de oameni, adică aproape 60% din populația globului, sunt utilizatori activi ai rețelei Internet, arată ultimele date publicate de site-ul Statista în luna octombrie a anului trecut. Acum un deceniu, lucrurile arătau cu totul altfel – în 2008, cam 83% din locuitorii Terrei nu utilizau Internetul, potrivit European Computer Driving Licence, un program internațional de certificare a competențelor digitale. Ne-au trebuit doar 10 ani ca să răsturnăm cifrele și să ne pomenim cu toții într-o imensă societate digitală. Și asta pentru că Internetul a îmbunătățit și, pe alocuri, a ușurat majoritatea proceselor din viața noastră, atât acasă, cât și la muncă. Dar cu cât mai mulți oameni, servicii și oferte mișună pe online, cu atât cresc și riscurile care apar atunci când navigăm pe Internet, fie că este vorba de phishing, hărțuire cibernetică, știri false sau trolling. Pe 9 februarie vom celebra la nivel mondial Ziua Siguranței pe Internet, un prilej să readucem în discuție multitudinea problemelor legate de mediul online, dar și să ne reamintim despre importanța unei bune conduite pe Internet. Salut! Sunt Ana Sârbu și astăzi, la Podcast CuMINTE, vorbim despre netichetă, cetățeni digitali și regulile pe care trebuie să le respectăm atunci când ne aflăm în mediul online. Ai auzit de netichetă? Este un termen relativ recent care presupune un set de reguli de „bună purtare” în lumea virtuală – exact ca bunele maniere pe care le urmăm atunci când interacționăm cu cei din jur, doar că aplicate comunicării din online. Acest cuvânt provine de la îmbinarea termenilor etichetă şi net, adică Internet, iar conceptul a apărut din necesitatea de a proteja utilizatorii din mediul online, odată ce riscurile și comportamentele inadecvate au sporit. De-a lungul timpului, regulile de netichetă au fost separate în funcție de mijloacele de comunicare folosite – mail, chaturi, rețele sociale, forumuri, bloguri, jocuri și tot așa. Și chiar dacă nu există o singură netichetă proclamată la nivel universal, principalele reguli pe care trebuie să le respecţi atunci când navighezi pe Internet sunt în mare parte aceleași și sunt, de fapt, similare cu cele din viaţa reală. Regula de aur este să-i tratăm pe ceilalți așa cum dorim să fim tratați noi înșine. Să vedem ce alte norme presupune neticheta. * Verifică ortografia și corectitudinea mesajelor. Indiferent de ceea ce scrii, trebuie să te asiguri că în postările tale nu sunt greșeli, deoarece erorile pot diminua din credibilitatea celor afirmate. * Evită site-urile de tip clickbait pentru a nu face spam. O dată ce ai dat click pe link-uri cu mesaje pop-up, riști să cazi în plasa viruşilor, spyware şi malware. Distribuind astfel de link-uri, va crește riscul de a-ți „infecta” cu viruși prietenii virtuali, care au încredere în mesajele pe care le distribui. De asemenea, atunci când te înregistrezi pe variate site-uri, în măsura posibilităților, nu introduce date personale precum numărul de telefon sau adresa domiciliului. * Nu vorbi cu necunoscuți și nu oferi informații confidențiale despre tine sau familia ta persoanelor de pe Internet. De asemenea, nu accepta întâlniri cu persoane necunoscute care ți-au propus online să faceți cunoștință în realitate. * Dă dovadă de respect, chiar dacă nu-i cunoști pe cei cu care comunici. Nu jigni şi nu răspunde la jigniri sau oricare alte insulte comunicate în mediul virtual. Hărțuirea și incitarea la ură sunt condamnabile atât în viața reală, cât și în cea virtuală.

Ne asculți din septembrie 2020 și, timp de un an, alături de jurnaliști, cercetători și experți media, te-am ghidat prin labirinturile dezinformării, falsurilor și manipulării din presă ca să te ajutăm să le distingi, să le înțelegi, să nu le promovezi și să contribui, astfel, la o societate informațională mai sănătoasă. Astăzi, în ultima ediție a primului sezon al Podcastului cuMINTE, îți propun să facem o retrospectivă a celor mai importante lecții și sfaturi pe care le-am preluat de la invitații noștri. Să începem. În debutul seriei noastre de podcasturi ai învățat că opiniile jurnaliștilor nu își au locul în știri. Știrea relatează pe scurt despre un fapt sau eveniment, iar părerea autorului lipsește de acolo cu desăvârșire. „Jurnaliștii încă nu pot face diferența dintre un material de opinie și o știre. Mai bine spus, ghidați de intenții ascunse, ei nu vor să facă această diferență. Este o abatere nocivă și periculoasă pentru că impune o anumită părere consumatorului și nu-l lasă pe el să gândească, să analizeze, să-și formeze propria opinie. Altfel spus, îl manipulează și îi insuflă opiniile altcuiva”, explica cercetătorul media Victor Gotișan.  Ai aflat și despre faptul că o parte dintre articolele pe care le citești sunt departe de a fi corecte, iar cu ajutorul nostru ai descoperit cum să-ți dai seama care portaluri informaționale sunt de încredere și care nu. Cercetătoarea media Aneta Gonța a făcut lumină la acest capitol. „Orice redacție care pretinde a fi credibilă și respectă cititorii își va prezenta politica editorială în compartimentul «Despre noi». Astfel, beneficiarul sau beneficiara de știri vor ști la ce să se aștepte de la un site sau altul. Urmează numele și datele de contact ale autorilor/autoarelor materialelor, sunt ei personaje reale, pot fi identificați? Dacă aceste date lipsesc sau nu sunt suficiente, atunci trebuie să ne punem întrebări. La fel, gradul de actualizare a site-ului – dacă sunt sau nu suficiente materiale, atunci trebuie să ne punem întrebări. De asemenea, titlurile în acord sau dezacord cu textul sau semnarea de către redacție a Codului deontologic al jurnalistului sunt și ele indicii pentru credibilitate”. Iar directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, a venit cu un set de sfaturi care să te ajute să determini care ar trebui să fie nivelul tău de credibilitate față de anumite instituții de presă. „Pentru a determina dacă un material este calitativ sau mai puțin calitativ, acesta este evaluat pentru a vedea dacă corespunde anumitor rigori. În primul rând este evaluat pentru a vedea dacă subiectul este de actualitate și de interes public, dacă are impact asupra majorității populației. De asemenea, sunt evaluate sursele citate, dacă sunt citate, ar trebui să fie surse diverse. Atunci când avem materiale controversate, este obligatoriu să fie citate ambele părți. Urmează imparțialitatea din partea redacției sau autorului, mai ales când vorbim de știri – ele trebuie să se bazeze pe fapte, nu trebuie să conțină opinii, adjective, etichete. Și o altă rigoare – materialul trebuie să fie semnat de un autor, redacție. Doar întrunind toate aceste rigori, putem să spunem că un material este calitativ”. Într-un alt podcast ai aflat de la Viorica Zaharia, jurnalistă și președintă a Consiliului de Presă din Moldova, la ce alte instrumente se recurge în presă în încercarea de a conferi credibilitate unei informații. „Apelul la emoție este o componentă importantă a propagandei și dezinformării. Emoțiile puternice deconectează creierul și asta nu o spun eu, o afirmă specialiștii. Atunci când simțim o emoție puternică, ni se deconectează gândirea critică. În știri suntem supuși permanent unor emoții. Fie că suntem revoltați de cruzimea cuiv

Dacă zece ani în urmă companiile își promovau serviciile și produsele preponderent la televizor și pe billboarduri, în prezent, lucrurile s-au schimbat. În campaniile lor de marketing, firmele apelează tot mai des la influencerii de pe social media, care le recomandă produsele sau serviciile comunității lor de zeci de mii de urmăritor contra unei sume de bani.  Conform unui studiu lansat recent de Business Insider Intelligence, se așteaptă ca, până în 2022, investițiile în campaniile de promovare cu implicarea influencerilor să ajungă la 15 miliarde de dolari, înregistrând o creștere cu aproape 6 miliarde de dolari în doar trei ani. Deci vom vedea tot mai multă publicitate în feeduri și pe stories, iar acest lucru înseamnă că influencerii vor fi și mai solicitați, dar și mai bine plătiți.  Astăzi, la Podcast cuMINTE, împreună cu mine, Ana Sârbu, îți propun să reflectăm un pic la publicitatea de pe paginile influencerilor pe care s-ar putea, cel mai probabil, să o urmărești și tu.  Influencerii nu sunt neapărat prezentatori, cântăreți sau actori cu renume mondial. Poate fi vorba chiar și de persoane care creează tutoriale de îngrijire a tenului sau de editare a unui material video, dar care au o comunitate de fani pe social media. Fie că este vorba de Instagram, TikTok sau Facebook, atât timp cât această persoană are un număr mai mare de urmăritori pe rețelele sociale, internauții o consideră influencer. În traducere din limba engleză, acest termen înseamnă „o persoană care influențează părerea sau viziunea altuia, iar în marketing – o persoană cu capacitatea de a influența potențialii cumpărători ai unui produs sau serviciu prin promovarea sau recomandarea articolelor pe social media”. „În tot zgomotul informațional care ne înconjoară, influencer marketing este tot mai frecvent utilizat de foarte multe branduri. Dacă, acum câțiva ani, doar anumite persoane publice sau vedete se bucurau de foarte multă încredere printre consumatori, acum influencerii, acele vedete ale online-ului, au puterea de a influența decizia de cumpărare a consumatorului sau de a impulsiona conversația. Asta se datorează și comunității sale digitale pe care a creat-o și cu care comunică în mod constant. De ce totuși influence marketingul este atât de popular? Ei bine, pentru că bugetele de promovare sunt mult mai mici comparativ cu cele alocate pentru TV. Influencerii sunt mult mai versatili, adică formatul de promovare poate fi ajustat în conformitate cu cerințele brandului, pe când în cazul TV-ului sunt anumite reguli și limite care trebuiesc respectate cu strictețe și pentru că, datorită influencerilor, promovarea este mult mai targetată – ai posibilitatea să te adresezi unui anumit public”, susține specialista în PR și Comunicare Irina Căliman. În epoca rețelelor sociale, este greu să nu te simți copleșit de numărul de produse care sunt promovate zilnic pe rețele. Mai mult, există situații când influencerii îi pot face pe oameni să creadă că ceva este autentic și adevărat, când de fapt, poate fi doar rezultatul unui contract bine plătit. Și atunci cum să reacționezi la acest amalgam de servicii și produse promovate pe rețelele sociale de către influenceri? Cum să îți dai seama dacă sunt sigure și demne de încredere? În prezent, nu există vreo autoritate care să supravegheze modul în care anumite produse și servicii sunt promovate de către influenceri. Potrivit unui raport al Influence.co, 61% dintre respondenții unui sondaj au precizat faptul că influencerii ar trebui să analizeze/testeze produsele sau serviciile pe care le promovează pe platformele lor. Cu toate acestea, 78% dintre respondenți au spus că vor ca persoanele pe care ei le urmăresc să-și împărtășească părerea cu privire la produsele pe care le utilizează,

Știi deja că, în știri, dar și în alte articole sau produse media, presa trebuie să se conducă de anumite reguli de etică și deontologie. Un jurnalist nu are voie să scrie tot ce crede într-o știre, să acuze, să-și manifeste preferințele. Dar ce se întâmplă pe rețelele sociale? În era social media, există norme de care jurnaliștii trebuie să se conducă și atunci când postează ceva pe feed? Sunt lucruri pe care o redacție n-ar trebui să le facă pe pagina sa oficială de pe Facebook sau Instagram? Cum procedezi atunci când jurnaliști pe care îi urmărești pe Facebook sau altă rețea socială te îndeamnă să votezi un anumit candidat/partid?  Astăzi, la Podcast cuMINTE, ne-am propus să răspundem la aceste întrebări alături de Viorica Budu, cercetătoare în digital media.   Ana Sârbu: În 2020, Centrul pentru Jurnalism Independent a desfășurat mai multe cercetări în care a analizat paginile de Facebook ale mai multor jurnaliști și instituții media ca să le observe comportamentul (din punct de vedere profesional) pe această rețea socială. Nu prea s-au făcut astfel de studii anterior. De ce ar fi necesar să analizăm comportamentul presei pe rețele? Viorica Budu: În ultimii ani, cum ai spus și tu, în era digitală, jurnalismul online vine cu oportunități, dar și provocări pentru jurnaliști, pentru că rețelele sociale sunt o sursă utilă și gratuită de știri și informații, la care jurnaliștii de multe ori apelează. Sunt o platformă de manifestare a poziției proprii și aici apare o linie blurată: când se încheie activitatea jurnalistică a reporterului sau a angajatului media și când începe manifestarea opiniei proprii a omului și nu a jurnalistului. Eu cred că aici nu există o linie și este foarte complicat pentru jurnaliști să facă o distincție. Respectiv, vedem pe rețelele sociale conturi ale jurnaliștilor cu notorietate și popularitate în rândul internauților, pe care vedem atât poze personale de la nunți, cumetrii, vacanțe, cât și opinii politice – critică la adresa unui politician, susținerea altuia -, ceea ce, cred eu, multă lume o face inconștient, anume din lipsa de înțelegere a felului cum funcționează rețelele sociale, pentru ce ei le folosesc și cred că necesită mai multă analiză și reflecție atât din partea jurnaliștilor – de ce fac ei acest lucru -, cât și din partea celor care monitorizează – cercetătorii medi -, ca să înțelegem cum să  regândim scopul și rolul rețelelor sociale în activitatea jurnalistică.  Una dintre monitorizările CJI, despre care spuneam mai devreme, a arătat că unele redacții au favorizat masiv un partid și pe candidatul acestui partid la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020. Aș vrea să clarificăm: încalcă normele etice un jurnalist atunci când își expune preferințele politice pe pagina de Facebook sau Instagram? Rețelele sociale sunt doar un instrument de manifestare fără cenzură sau fără de a fi filtrate de către un editor, respectiv comportamentul tău offline trebuie să corespundă cu comportamentul tău oriunde. Mediul online este doar o reflecție a vieții noastre, este o reflecție a ceea ce suntem noi, nu este paralel, noi suntem conectați, respectiv ceea ce spui tu pe rețele nu este diferit de ceea cum te percepe lumea în afara rețelelor sociale. Respectiv, eu cred că Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, cât și alte coduri deontologice din întreaga lume se bazează pe anumite criterii și anumite valori comune în care ar fi incluse echitatea, credibilitatea jurnalistului, neutralitatea și de aici vine și dreptul jurnalistului de a monitoriza realitatea și de a fi canalul prin care lumea vede societatea. Neutralitatea și independența politică sunt pilonul de bază, mai ales în preajma alegerilor, atunci când omul de rând își manifestă în mod primordial obligația f

Recent, o jurnalistă de televiziune de la Chișinău s-a pomenit într-o avalanșă de critici, după ce a citat Wikipedia într-o emisiune TV, în cadrul căreia a fost invitat liderul unui partid politic din Republica Moldova. Internauții au invocat printre altele faptul că unui jurnalist nu i-ar sta bine să facă trimitere la astfel de surse, ale căror credibilitate este discutabilă.  Până la urmă, este sau nu Wikipedia o sursă demnă de încredere? Mai mult, în afara portalurilor informative, din ce alte surse online putem consulta date în viața de zi cu zi fiind siguri că informația este sută la sută veridică? Despre asta am ales să îți vorbim astăzi la Podcast cuMINTE. Pentru început, să revenim la Wikipedia. Te întrebi și tu cât de corecte sunt informațiile ce apar pe acest site? Trebuie să știi că Wikipedia este un proiect enciclopedic online al cărui conținut este scris în colaborare cu un grup de voluntari, în mare parte anonimi. Prin urmare, orice persoană care are acces la Internet poate scrie un articol pe această platformă sau poate face modificări în textele publicate deja, cu excepția cazurilor limitate în care editarea este restricționată pentru a preveni vandalismul. Chiar și tu ai voie să adaugi sau să editezi cuvinte, referințe, imagini și alte materiale media. Ceea ce nu este neapărat rău. Dar oare putem avea încredere în astfel de informații? Creatorii Wikipedia ne dau asigurări că „punctul de vedere neutru” este un criteriu important din politica oficială a enciclopediei online. „Orice articol din Wikipedia include toate punctele de vedere relevante și referitoare la subiectul respectiv. Acest lucru este important mai ales acolo unde există diferențe de opinie între specialiști. În articolele din Wikipedia pot fi introduse numai informații care au fost deja publicate în cărți, enciclopedii, monografii, reviste de specialitate sau alte surse de încredere. Nu pot fi exprimate opinii, teorii, comentarii, impresii personale ale celor care contribuie și nu pot fi introduse concepte noi sau cuvinte care nu există încă în limba română”, mai precizează membrii echipei Wikipedia. Creatorii enciclopediei online mai spun că orice informație introdusă nu va fi luată în calcul dacă nu poate fi verificată prin trimitere la surse sigure. Acest lucru înseamnă că ceea ce citești pe Wikipedia a apărut deja, anterior, în articole de presă, publicații științifice sau alte documente. Deci poți avea încredere în informațiile care apar pe Wikipedia, dar trebuie să verifici sursele pe care le citează platforma. De obicei, creatorii de conținut pun hyperlinkuri și includ lista cu toate sursele în josul paginii, la Referințe. Cum am zis și anterior, verifică informațiile pe care le citești. Wikipedia are și câteva așa-numite „surori Wiki”. Mai exact, Fundația Wikimedia gestionează o serie de proiecte mai mici, cum ar fi Wiki Specii – o bază de date cu peste 760.000 de specii de animale, plante, ciuperci, bacterii și toate celelalte forme de viață, sau Wikiversity, platformă cu resurse de învățare, proiecte de studii și cercetare pentru toate nivelurile, tipurile și stilurile de educație de la preșcolar până la universitate, inclusiv formarea profesională și învățarea informală. De asemenea, proiectul Wikiquote este un compendiu online gratuit de citate provenite de la oameni notabili și din lucrări creative în diferite limbi. Apropo, poți să consulți Wikipedia și când lucrezi la documente academice și științifice, doar că citarea articolelor din Wikipedia în astfel de lucrări nu este acceptată. În schimb,

Mai puțin de jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova sau, mai exact, 44%, spun că ar cunoaște ce înseamnă termenul propagandă, arată datele unui sondaj național privind percepția populației despre mass-media și aptitudinile mediatice, publicat în toamna anului trecut. Mai mult, circa jumătate dintre respondenți au fost de acord cu afirmații precum că propagandă ar fi știrile care sperie populația sau care critică guvernarea, ceea ce nu este tocmai așa.  Între timp, pe micile ecrane ale țării noastre se perindă emisiuni dubioase, propagandistice, care promovează insistent anumite mesaje și interese, dar care sunt formulate și expuse atât de convingător încât nici nu ne dăm seama că suntem „spălați pe creier”, mai exact… devenim victimele propagandei informaționale.  Bună, sunt Ana Sârbu și astăzi la podcast „cuMINTE” vorbim cu expertul media  Ion Bunduchi despre tipurile de propagandă informațională, ce înseamnă asta de fapt și cât de multă propagandă avem în Republica Moldova, dar și cum să o depistăm în materialele jurnalistice din care ne informăm. Bună ziua, domnule Bunduchi.  Se pare că nu toți știu ce înseamnă propagandă informațională, chiar dacă majoritatea au auzit cel puțin o dată acest termen. Aș vrea să explicăm, să dăm o definiție. Ion Bunduchi: Așa este. Toată lumea vorbește despre propagandă, dar foarte puțini încearcă să răspundă la întrebarea ce este propaganda, pentru că dacă ar răspunde, atunci propaganda dispare. Foarte stranie îmbinarea – mass-media și propaganda, când mass-media ar trebui să facă altceva decât propagandă, propagandă are cine face. Ce ar fi propaganda? Sunt niște mesaje ale cuiva care, transmițându-le, încearcă să te afilieze, să te facă să gândești ca și dânsul. De fapt, propaganda, ca și cuvânt, este un cuvânt simpatic, nu are vreo vină. Iată atunci când omul se apucă de capul propagandei, atunci propaganda devine un fenomen nociv, pentru că, în general, de la începuturi și până acum, propaganda vine pe filiera religioasă. Apropo, în Roma există strada Propagandei, adică este dedicată celor care transmiteau mesajele credinței catolice și încercau să aibă tot mai mulți susținători. Ei bine, în timp, propaganda a fost luată drept armă ideologică de multă lume. Timpul trece, dar propaganda rămâne în picioare, se schimbă canalele de comunicare, se schimbă modul de a dialoga, de a discuta, de a transmite și recepționa mesaje, dar propaganda făcută cu rea-credință are același efect. Foarte straniu că, și în secolul 21, când avem acces la o sumedenie de canale de informare, propaganda își face treaba și, mai ales acolo unde populația săracă predomină, este un mecanism foarte subtil. Problema este îndreptată spre categoriile de oameni care sunt ratați, consternați, frustrați de anumite eșecuri în viață și, mai ales, este această tagmă a oamenilor leneși intelectuali – adică cei care nu se gândesc să trudească ori să-și răspundă la niște întrebări -, ori sensibili la mesaje de o anumită culoare. Sunt cam între 80-90 la sută din toată populația planetei. Adică suntem predispuși la perceperea mesajelor așa cum dorește comunicatorul, doar că atunci când încerci să-ți răspunzi la o întrebare simplă (și cea mai complexă) – „Ce-i viața?” – cei care încearcă să-și răspundă pun mintea la contribuție și trudesc intelectual, dar majoritatea nu doresc să-și pună această întrebare și, cu atât mai mult, majoritatea absolută nu încearcă să-și răspundă la această întrebare pentru că omul de firea lui este leneș. La ce bun să gândesc cu capul meu, dacă poate se găsește altul să o facă cu capul meu și atunci foarte ușor se găsește cine să o facă, pentru că puterea este magică, puterea atrage și atunci se găsesc căpoși, care a

Manipularea. Cu siguranță ai auzit acest cuvânt nu o singură dată. S-ar putea să-l fi auzit chiar cu referire la jurnaliști sau mass-media și… pe bună dreptate.  Din păcate, pe lângă rolul de informare sau educare, pe care îl are presa, unele televiziuni, site-uri, ziare au scopul să ne implanteze o anumită idee, să ne facă să devenim susținătorii unui punct de vedere, să ne convingă să gândim într-un fel anume. Ceea ce la prima vedere pare o știre inocentă, poate ascunde în spate o mașinărie complicată. Se numește manipulare, presupune niște strategii și niște tehnici, iar foarte puțini înțeleg ce e asta, dar mai ales cum să o identifice și să nu-i cadă pradă. Tocmai de aceea, astăzi, la Podcast cuMINTE, am ales să vorbim cu Victor Gotișan, cercetător media și expert în comunicare, ca să te ajutăm să înțelegi când și cum anume riști să fii manipulat. Victor, ce este manipularea mass-media? Victor Gotișan: Explicația clasică din dicționar ar fi că este un proces de a manevra cu mintea cuiva, de a-l face să creadă în ceea ce vrem noi sau a influența opinia publică prin intermediul unor mijloace prin care se face apel la subconștient, impunându-se anumite idei și comportamente. Deci, manipularea este o abatere de la prezentarea unei informații veridice, corecte și obiective prin care cineva urmărește să ne convingă să gândim și să acționăm în felul în care vrea acesta. Manipularea prin intermediul mass-media ar însemna când cineva își dorește să influențeze societatea, un grup social sau un anumit individ și se folosește de aceste instrumente pentru ca să-și atingă scopul. Cât de mult manipulează presa din Republica Moldova? Unde suntem supuși mai mult manipulării (TV, presa online, presa scrisă)? Nu știu dacă putem cuantifica asta, cantitativ, cum ai spus, însă eu de vreo 5-6 ani monitorizez mass-media și încerc să văd care este situația în acest sens. Un răspuns simplu ar fi că se manipulează mult, în special de când am început să asistăm la un boom al online-ului care, de fapt, a adus această mare bătaie de cap sau a amplificat manipularea în acest sens. Cea mai mare durere de cap în tot acest haos a manipulării prin intermediul media nu e atât manipularea însăși, cât mai ales faptul că majoritatea presei moldovenești este controlată de politicieni și de aici apare și principala problemă, pentru că proprietarii care dețin instituțiile media respective sunt, în mare parte, politicieni sau oameni de afaceri și ei încearcă prin intermediul mass-media să-și construiască imaginea lor politică și să o discrediteze pe a adversarilor politici. Bineînțeles, cel mai bun mod de a face asta sunt tehnicile de manipulare lansate prin intermediul mass-media. Și mass-media mai degrabă poate fi un instrument în acest puzzle și este probabil cel mai bun instrument pentru a face această manipulare. Dacă vorbim unde suntem mai mult expuși sau manipulați. atunci voi încerca să-ți răspund bazându-mă pe propriile mele expertize, observații și experiențe și concluzia mare este că, cu cât mai popular este canalul media sau sursa de informare, cu atât este mai mare și manipularea prin intermediul acesteia. Și aici putem să ne referim la sondajele de opinie care arată că cea mai credibilă sau cea mai des folosită sursă de informare este televiziunea, după care online-ul, presa scrisă, apoi radioul. Păi iată, cele mai multe manipulări se întâmplă în cazul televiziunii și online-ului. Eu aș da prioritate aici online-ului, adică online-ul ar fi pe primul loc și ulterior TV-ul. În cazul online-ului, nu există niște instituții de reglementare care să monitorizeze și penalizeze aceste manipulări sau abaterile care se comit. În cazul televiziunii, există Consiliul Audiovizualului, dar aici vorbim despre eficiența și utilitatea acesteia, iar noi ș

Fiecare al cincilea moldovean afirmă că știe despre posibilitatea de a raporta sau a scrie o plângere atunci când dă peste o știre falsă. Întrebați însă unde s-ar adresa în acest scop, o bună parte din cetățeni spun că ar merge la Poliție sau judecătorie. Am desprins aceste concluzii din cel mai recent sondaj privind percepția populației despre mass-media și aptitudinile mediatice, desfășurat la nivel național la sfârșitul anului trecut.  Și pentru că instituțiile menționate nu sunt de fapt responsabile de combaterea fake news-ului, astăzi, la Podcast cuMINTE, vorbim despre cum trebuie să procedezi de fapt atunci când te ciocnești cu o știre falsă. Mai ales că, potrivit aceluiași sondaj, o parte din cetățeni spun că nu cunosc deloc ce ar trebui să facă. Sunt Ana Sârbu și îți propun să le luăm pe rând.  Să ne imaginăm că faci scroll pe news feed-ul de pe Facebook sau alte rețele sociale și oprești privirea pe o știre cu un titlu dubios sau senzațional. Dai click, citești, analizezi și îți dai seama că ceea ce vezi nu e tocmai adevărul. Ce faci mai departe? În primul rând, nu o distribui! Dar o raportezi administratorilor acelei rețele sociale. Ulterior, există șanse ca postarea să fie ștearsă de pe platformă. Rețelele îți oferă această opțiune la fiecare postare, iar după ce selectezi că vrei să raportezi, va trebui să indici și cauza. Dezavantajul e că, uneori, până la eliminarea unei postări inadecvate poate să treacă și o săptămână. Chiar și așa, raportarea unui fals este necesară pentru a opri valurile de dezinformare de pe rețelele sociale, acolo de unde foarte multă lume alege să se informeze.  Ce mai poți face? Poți contacta echipa portalului Mediacritica, o platformă a Centrului pentru Jurnalism Independent ce are drept scop inclusiv demascarea dezinformării și falsurilor din presă. Poți să-i suni, să le scrii un mesaj pe rețelele sociale sau să le expediezi un email la adresa [email protected]. Dacă vizitezi site-ul Mediacritica.md, la rubrica „Media în vizor” vezi găsi analizate multe știri tendențioase și manipulatoare. O parte dintre ele au fost raportate chiar de internauți. Te încurajăm să le scrii ori suni și celor de la platforma Stopfals.md, un proiect al Asociației Presei Independente, care la fel are sub lupă fenomenul știrilor false și demascarea informației vădit tendențioase. Mai mult, pe acest site, accesând butonul Semnalează un fals, vei fi direcționat la un formular în care să raportezi un caz concret de dezinformare.  Poți să trimiți o plângere și Consiliului de Presă, o structură care examinează sesizările consumatorilor de media ce se referă la încălcarea normelor deontologice jurnalistice. Pe site-ul organizației, la categoria „Sesizări”, vei găsi secțiunea „Depune o plângere”, unde poți semnala informația care te-a deranjat.  Dar ce faci dacă ai sesizat o știre falsă la un post de televiziune sau radio din țară? În primul rând, ar fi foarte bine să poți înregistra în format video sau audio materialul, ca să ai o dovadă, deși acest lucru nu este obligatoriu. E important mai ales să reții ziua difuzării, ora, denumirea emisiunii, deci orice detaliu care ar ajuta la identificarea subiectului. Ulterior, vei scrie o petiție și o poți face de mână sau la un computer. În scrisoare menționezi că o adresezi Consiliului Audiovizualului și explici, în formă liberă, ceea ce ai sesizat,

„Au inventat Covid-19 pentru a putea spăla bani corupți”, se transmite el „prin banane”, iar „ne putem proteja de virus cu ajutorul apei sărate”. Atenție! Sunt falsuri! Dar anume așa au sunat numeroase titluri de știri false în toată această perioadă pandemică, în care fake-ul a atins cote maxime.   În timp ce guverne din întreaga lume, organizații din domeniul Sănătății, ONG-uri, presa depun eforturi considerabile ca să promoveze date veridice despre Covid-19, miturile continuă să înflorească, la fel, în lumea întreagă. Iar impactul lor seamănă cu o avalanșă de neoprit.  Astăzi, la Podcast cuMINTE avem o ediție specială. Am discutat cu jurnaliști și experți din șapte state ale lumii – de la vecinii noștri din România și Ucraina, la ziariști din Coreea de Sud – despre miturile, falsurile și teoriile aproape incredibile care s-au impus în țările lor în toată această perioadă. Chiar dacă, în unele cazuri, dezinformarea din online a degenerat până și în proteste în masă sau procurarea în cantități enorme a unor produse miraculoase de tratare a virusului, autoritățile acestor state au abordat însă diferit infodemia.  În România, cifra infectărilor a ajuns la aproape 940.000, iar numărul celor decedați a trecut de 23.000 de persoane. Dacă la începutul pandemiei, dezinformarea părea inofensivă, lucrurile au luat între timp o altă întorsătură.  „Pe măsură ce numărul bolnavilor de Covid-19 crește, se intensifică și dezinformările digitale pe tema pandemiei. Astfel, sâmbăta trecută România a stabilit un nou record al numărului de pacienți cu Covid-19 în stare gravă și care au nevoie de terapie intensivă. În aceeași zi, în București și în mai multe orașe mari au avut loc proteste împotriva restricțiilor impuse de autorități. Participanții, cu cruci, icoane și pancarte, nu purtau mască și au protestat împotriva unei presupuse dictaturi medicale, repetând unele din conspirațiile și narațiunile de dezinformare promovate în spațiul public anul trecut: coronavirus este o simplă gripă sau vaccinarea este obligatorie, ciparea globală, 5G și altele”, relatează Nicolae Ţîbrigan, expert al Laboratorului pentru Analiza Războiului Informaţional de la București.  Cercetătorul amintește și despre distribuirea intensă în spațiul online a unei parodii luate drept adevăr. „A fost și un videoclip în limba rusă în care ar fi prezentată vaccinarea forțată a unor persoane de către trupe de militari. Această înregistrare a circulat mai multe zile pe rețelele de socializare din România și, în acele zile, videoclipul a fost distribuit de peste 800 de ori și a adunat aproape 17.000 de vizualizări. Postarea lasă să se  înțeleagă că evenimentele din videoclip ar fi reale și că în curând, în România, vaccinarea va fi realizată fără acordul cetățenilor – cu armata sau cu poliția. Unele comentarii chiar atrăgeau atenția asupra faptului că este vorba despre parodie, dar asta nu a împiedicat distribuirea conținutului problematic. Dimpotrivă, a contribuit la amplificarea lui prin transmiterea semnalului de interes pentru algoritmii rețelelor sociale”, mai spune Nicolae Țîbrigan. Între timp, în Ucraina, cifra persoanelor infectate a trecut de 1,69 milioane, iar a morților – de 33.000. Jurnalistul Serhiy Zakharchenko de la Kiev susține că cel mai mult au prins la public falsurile despre vaccinuri care ar avea drept scop „să cipeze și zombeze oamenii”: „La începutul anului, Institutul de Cercetări Sociale din Harkov, împreună cu Laboratorul de Jurnalis m au făcut un studiu sociologic despre modul în care oamenii văd procesul de vaccinare, care le sunt nelămuririle, temerile. Rezultatele arată că mai mult de jumătate din persoanele intervievate, peste 56% dintre ucraineni, sunt gata să se vaccineze, dar printre temerile me

Dezinformarea este una dintre cele mai mari provocări cu care în prezent se confruntă oamenii la nivel mondial. Rețelele sociale au un rol crucial în acest circuit. Cercetările arată că știrile false se răspândesc mai repede pe social media decât adevărul. Un raport al Massachusetts Institute of Technology arată că 70% dintre oameni sunt mai predispuși să distribuie o știre falsă pe rețelele sociale decât una adevărată, care ajunge de șase ori mai greu la oameni. Știm deja că scopul dezinformării este să provoace haos, să controleze masele, să promoveze anumite interese, o anumită agendă politică sau economică. Și consecințele nu sunt dintre cele mai fericite. La Podcast cuMINTE am vorbit anterior despre diferite feluri în care ne afectează manipularea și fake news-ul. Astăzi vreau să ne referim mai detaliat la impactul acestor fenomene asupra drepturilor omului. Sunt Ana Sârbu și discutăm cu jurista Tatiana Puiu, reprezentanta Freedom House în Republica Moldova. Tatiana, bună ziua. Există o corelație directă între dezinformare, fake news și drepturile omului? Tatiana Puiu: Indiferent ce termen utilizăm, fie că e vorba despre dezinformare, știri false sau propagandă, acestea reprezintă o problemă a drepturilor omului și este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă societățile din întreaga lume,și nu este vorba doar despre Republica Moldova. Cu adevărat, răspândirea dezinformării poate provoca daune unei game variate de drepturi ale omului – fie că vorbim despre drepturile civile sau politice, fie că vorbim despre drepturile sociale, economice și/sau culturale, în anumite situații – acestea pot provoca daune foarte mari. Am să dau câteva exemple – ca să nu vorbim la general, dar cum asta se întâmplă la modul practic – și am să nominalizez câteva drepturi ce sunt încălcate în urma acestui fenomen al dezinformării sau fake news.  Este vorba de dreptul la alegeri libere și corecte. Pentru ca alegerile să fie libere și corecte, trebuie să existe informații corecte despre partide, candidați și alți factori atunci când își exprimă dreptul la vot. Informațiile incorecte sigur că pot influența modul în care votează cetățenii și există numeroase rapoarte internaționale care evidențiază modul în care rezultatele alegerilor și ale referendumurilor pot fi influențate de dezinformare. Dreptul la sănătate este un drept fundamental. Informațiile inexacte despre îngrijirea sănătății și prevenirea bolilor, cum ar fi informații false despre riscurile asociate vaccinului, pot descuraja oamenii să ia decizii de ordin medical care să le protejeze sănătatea, punându-i și pe alții la un risc mult mai mare. Aici pot să dau un exemplu cu virusul Ebola. Unul dintre motivele pentru care Ebola din Africa de Vest s-a dovedit atât de provocator la acel moment a fost anume faptul că a fost răspândit un conținut mediatic foarte mare despre acest virus. Ceea ce a funcționat pentru SIDA a putut fi aplicat și altor boli. Dacă este să dau mai multe exemple în această situație, ne amintim că după căderea Uniunii Sovietice, la mijlocul anilor `90, autoritățile sanitare au început să gestioneze tot mai bine maladia SIDA și atunci în Africa izbucnește focarul de Ebola. Unii dintre aceeași teoreticieni, la acel moment, ai conspirației și răspândirii informațiilor false despre acest virus, credeau că originea artificială a SIDA se află în laboratoarele americane, aceleiași teorii conspiraționiste le-au folosit și despre izbucnirea Ebola pe seama unor presupuse arme biologice desfășurate în centrele de cercetare militară. Există și multe alte exemple: acele știri false au fost răspândite și în cazul gripei spaniole, în cazul Ebola, iar dacă ne referim la era în care trăim – este coronavirusul. Lista bolilor globale despre care se spune că sunt rezultatele u