Advertise on podcast: Be-Be PLai

Nu de puține ori când vorbim cu copiii noștri (și cu adulții dar să rămânem măcar la copii) vorbim dintr-un loc…foarte puțin conștient. Mai ales în momente de stres, încărcate de emoții mari și dificile. Atunci creierul și sufletul nostru este ocupat nu cu relația, nici cu copilul din fața noastră ci, mai degrabă, cu copilul nostru interior. Pe ”butoanele” noastre, pe propriile răni pe care încercam cu ardoare să le acoperim. Iar apoi comunicarea din acel moment devine manifestarea verbală a unor lecții înscrise în mintea și sufletul nostru de demult, de când eram copii. Observi cum se predau ”lecțiile” transgeneraționale, nu? Oh, dar dacă am putea să ne auzim în acele momente! Dacă ne-ar înregistra cineva! Dac-am putea să ne auzim pe noi înșine și felul în care vorbim! Evident este imposibil să trăiești în prezent mereu, mai ales dacă ești părinte. Suntem atât de înrădăcinați în ideea că adultul este șeful copilului și că rolul nostru este unul de ”dirijare” sau de controlare. Ca și cum copilul ar fi o păpușă cu frânghii și noi păpușarii atotcunoscători. Nu ne-am permite niciodată ca atunci când un  adult are o suferință, disconfort, nervi, supărare să-l pedepsim, să încercăm să ștergem sau să oprim emoția într-un mod atât de intruziv precum o facem cu copiii noștri. Un adult care își pierde cheile este ”obosit” pe când un copil ce își pierde cheile este ”neatent, uituc, împrăștiat”. Găsim scuze adulților dar ”disciplinăm” copiii.  Cât de des folosim comenzile și instrucțiunile în comunicarea noastră cu copiii? ”Nu-ți fie frică!” Spunem noi. De fapt, negăm emoția. Dictăm cursul pe care copilul ”ar trebui” să-l urmeze. Dar, eu știu că lui îi este frică și, de fapt, vreau să îl ajut să nu-i mai fie. Așadar…îi spun să nu-i mai fie. Logic...Cum spuneam mai sus, dacă ne-am putea auzi pe noi înșine și felul în care vorbim, am descoperi multe lucruri despre noi și despre relația noastră cu cel mic. Pentru mai multe informații și resurse accesează www.be-beplai.ro și intră și tu în comunitatea părinților altfel!

La prima vedere răspunsul ar părea destul de simplu…”Da?!” pentru că în ambele situații ești...afară. Vrei să se conecteze cu natura? Scoate-I afară în natură… ÎNSĂ așa cum ne putem trezi într-o relație cu cineva la un moment prin simplul fapt că ne aflăm în același spațiu sau context tot așa și acea relație va dispărea în timp dacă nu construim ceva la mijloc, oferind și dăruind. O relație autentică presupune interes, curiozitate, pasiune, timp, respect și iubire. Ești de acord? Exact așa cum ne jucăm și interacționăm în copilăria noastră cu oamenii din jur pentru a forma relații semnificative exact așa natura devine partenerul de joacă al fiecărui copil pentru ca acesta în cele din urmă să dezvolte o relație semnificativă cu ea. Așadar, da, este crucial pentru o dezvoltare armonioasă holistică, adică emoțională, spirituală și fizică, ca cei mici să petreacă cât mai mult timp afară jucandu-se și relaționând cu natura. Dar….mai exact de ce și cum ar trebui să se simtă o relație cu natura? În acest nou articol vorbim despre cum natura devine partenerul de joacă al copilului și în final partenerul al unei relații profunde de atașament ce devine piatră de temelie pentru identitatea de sine a copilului.  Ne uităm la cum anume natura răspunde celor mai adânci nevoi psihologice ale copilului și vedem concret cum putem aduce natura mai aproape de noi chiar dacă locuim în medii urbane.  Dezbatem puțin și un studiu de caz al unei grădinițe urbană ce a reușit să incorporeze educația naturalistă în joaca și educația celor mici.  PS: vocea astăzi îmi este un pic mai răgușită așa că îmi cer scuze în avans pentru tonalitatea destul de spirituală a articolului!  Pentru mai multe informații și resurse accesează www.be-beplai.ro și intră și tu în comunitatea părinților altfel!

Se vehiculează în media că vârsta propice pentru intrarea în colectivitate ar fi de 3 ani. Dar cu această informație ce facem? Alergăm după bone sau ne îngropăm în vinovăție pentru că nu putem acomoda 3 ani de stat acasă cu cel mic? Nu ar fi mai bine oare să știm ce nevoi are copilul de sub 3 ani și să pornim de acolo?  Fie că al tău micuț are 1 an si 6 luni (sau chiar mai puțin! Nu te grăbi să zici ”O, vai!” gândește-te, te rog, la alte țări unde concediul de maternitate durează 6 luni… - UK) când începe acomodarea la grădi sau 3 ani sau chiar 4 important este să ai un cadru de bază din care să-ți construiești așteptările și comportamentele tale în relație cu colectivitatea. Nevoia de siguranță și conectare este aceeași la orice vârstă. Diferă mecanismele de exprimare și capacitatea de control a emoțiilor, a impulsurilor, capacitatea de anticipare și modul în care vârstele diferite își satisfac aceste nevoi. Trecem în revistă cele mai mari studii ce au explorat efectele grădiniței asupra micuților noștri și discutăm concluziile acestora.  Pentru mai multe informații și resurse accesează www.be-beplai.ro și intră și tu în comunitatea părinților altfel!

Îl urmăresc de mult timp pe Teacher Tom. Am avut, de-a lungul anilor, multe  ”Aha-uri!” izvorâte din scrierile lui. Și anul acesta, în sfârșit, am găsit timpul necesar participării la conferința sa internațională centrată pe joacă - mijloc al educației timpurii - privită dintr-un punct de vedere transformațional. M-am gândit că informații reale, în pas cu lumea din care facem parte intră în mediul educației timpurii din România prea puțin ceea ce face foarte grea dezvoltarea profesională. Eu am găsit aceste conversații ca fiind foarte utile și valoroase atât pentru educatori cât și pentru părinți. Sper ca și tu să ai parte de ceva momente de Aha sau să simți pasiunea de a fi educator că îți crește măcar un pic.  Pentru mai multe informații și resurse accesează www.be-beplai.ro și intră și tu în comunitatea părinților altfel!

Ce rol au jucăriile într-o societate în care joaca a devenit sinonim cu jucăriile, în care consumatorismul, stereotipurile de gen, graba și lipsa de timp au devenit trăsături caracteristice?  Dacă scoatem toate jucăriile dintr-o casă…copiii tot se vor juca. Vor pune mâna pe orice obiect la îndemâna lor și își vor închipui mai departe joaca fără prea mare efort. Ajung să ”colonizeze” bucătăria, cârligele de rufe și colecția mamei de genți sau eșarfe.  Joaca nu înseamnă jucăria în sine. Joaca este modul în care copilul folosește acea jucărie ca unealtă de exprimare. Nu spun că sunt inutile, pot fi chiar foarte utile atâta timp cât ele nu deturnează procesul intern al copilului. Ce înseamnă asta și cum ar trebui să înțelegem jucăriile ca facilitatori ai joacei cu sens, creative și independente? Pentru mai multe informații și resurse accesează www.be-beplai.ro și intră și tu în comunitatea părinților altfel!

      În ultimii ani joaca a suferit o devalorizare enormă. A devenit ceva ce copiii o fac ÎNTRE activitățile cu ”adevărat importante”.   Mulți adulți au ajuns să considere că micuțul este un vas gol ce trebuie umplut cu cât mai multe cunoștințe pentru a avea succes mai departe.         Din păcate, s-a uitat că joaca este fundația învățării. Învățarea se desfășoară prin joacă. Copiii chiar învață prin joacă.      Din joaca adevărată nu știi niciodată ce învață copilul, unde îl va purta imaginația și unde îl vor duce ideile. Însă acest tip de invitație de joacă duce la: încredere în sine, rezolvare de probleme, un flux natural al creativității, reziliență în fața frustrării, determinare ce vine din desfășurarea ideilor unele după altele fără barierele adulților.  Azi vorbim despre cum hrănim joaca independentă și ce rol are adultul în joaca celui mic. Pentru mai multe informații și resurse accesează www.be-beplai.ro și intră și tu în comunitatea părinților altfel!

Deși pentru noi, adultii, ne pare de cele mai multe ori că joaca este pauza de la învățat sau că joaca este ceva ce copilul o face în timpul său liber pentru copii…lucrurile stau fix invers. Când majoritatea adulților aud fraza ”copiii învață mai bine și mai mult prin joacă” parcă de undeva din străfundul minții răsare un mare: ”Ba nu! Copilul învață mai bine de la mine, eu știu mai bine! Copilul învață mai bine dacă stăm la masa de activități. Îl învăț eu cum să deseneze sau să numere”.  Revizuim azi studiile cele mai importante și descifrăm clar cum are loc învățarea prin joacă. Ce se întâmplă mai exact în interiorul copiilor când se joacă și cum putem noi, fie că suntem educatori sau părinți sa aducem concepte mari și importante în joaca celui mic.  Am descris transformarea a câtorva activități total ”nejucăușe” pentru a explica procesul intern al adultului atunci când crează o activitate cu cel mic. Pentru mai multe informații și resurse accesează www.be-beplai.ro și intră și tu în comunitatea părinților altfel!

Pentru părintele care nu mai vede luminița de la capătul tunelului. Simți că ai devenit arbitru între copiii tăi, robot între muncă-rolul de părinte-rolul de partener în cuplu și tot ce faci este să sari dintr-o parte în alta fără să realizezi ce se întâmplă de fapt. Simți că bucuria și starea de bine sunt niște concepte străine pentru tine, parcă în jurul tău se întâmplă doar lucruri neplăcute și crezi că totul merge prost. Vezi că alții râd, se îmbrățișează, vorbesc despre lucruri faine și interesante iar tu..te întrebi ”ce se întâmplă cu mine și cu familia mea?” În acest episod vorbim despre stresul de lungă durată - cel cronic, despre cum ne afectează funcționarea creierului, gândirea, tot sistemul emoțional și comportamentul în relația de cuplu și familie.  Pentru mai multe informații și resurse accesează www.be-beplai.ro și intră și tu în comunitatea părinților altfel!

Umple un pahar cu apă și…în secunda doi îl răstoarnă sau ar sta cu orele să se joace cu apa de la chiuvetă Aruncă chestii din cărucior sau din scaunul de masă Adoră să răstoarne turnuri sau să pună cuburi unelele peste altele Este absorbit de învârtitul roților Îi place să ”cuprindă” lucruri precum să înfășoare un bebe sau un animal, să pună garduri la casuță, Adoră să bage lucruri în cutii Să aranjeze obiecte în linie (mașini, dinozauri…cam absolut orice) Să adune pietricele Să-și picteze mâinile până la cot... Te-ai gândit vreodată de ce copiii au niște idei parcă preconcepute și fixe în joaca lor? Ele se schimbă după o anumită perioadă mai scurtă sau mai lungă în funcție de ceva anume, dar ce? R: în funcție de cum se încheie un anumit ”pas” din acea schemă. În acest episod aflăm ce sunt schemele de joacă ale copiilor și de ce este foarte benefic si interesant în același timp să le putem recunoaște fie că suntem educatori sau părinți. Pentru mai multe informații și resurse accesează www.be-beplai.ro și intră și tu în comunitatea părinților altfel!

Ce înseamnă mai exact inteligența? Ne naștem cu o ”cantitate de inteligență” fixă și gata?Aia e? Putem mări acea ”cantitate” și cum? Hai să vedem care sunt fundamentele concrete ale științei și ce implicații are pentru noi, fie că suntem profesioniști în educația timpurie sau că suntem părinți. Pentru mai multe informații și resurse accesează www.be-beplai.ro și intră și tu în comunitatea părinților altfel!

Agresivitatea copiilor poate lua multe forme: crize de furie explozive, limbaj verbal agresiv, mușcat, lovit, aruncat obiecte și distrugerea lor. Astăzi vorbim despre CE PUTEM FACE DIN ROLUL DE PĂRINȚI SAU EDUCATORI. Acest episod face parte dintr-o conversație mai lungă despre comportamentele agresive ale copiilor. Pentru mai multe informații și resurse accesează www.be-beplai.ro și intră și tu în comunitatea părinților altfel!

Poate televizorul provoca autism virtual? Ce ne spune știința, cum interpretăm studiile din acest domeniu de cercetare relativ nou? Cum putem delimita sursele de adevăr de frica alimentată eronat, de diversele păreri vehiculate în mass-media? Este autismul virtual real? In acest episod explicăm ce ne spune știința despre autism, despre autismul virtual și despre televizor. Pentru mai multe informații și resurse accesează www.be-beplai.ro și intră și tu în comunitatea părinților altfel!