Advertise on podcast: Spandugino Podcasts

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Este oare posibil ca revoluția AI, considerată marea temă a timpurilor actuale, să schimbe cu rapiditate ansamblul obiceiurilor noastre socioculturale? Se poate spune că memoria noastră se află sub asediul acestei noi forme de revoluție tehnologică? Cine ar putea reglementa inteligența artificială, trasând anumite limite legale menite să protejeze creațiile individuale? În ce fel ar putea fi aceasta modelată pe o paradigmă ce respectă valorile care definesc umanitatea? Cât de important este acum rolul școlii, într-o epocă în care rezultatele cunoașterii umane sunt stocate pe internet, iar comunicarea a fost preluată, în bună măsură, de asistenții virtuali dotați cu inteligență artificială? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, constituie o minuțioasă și revelatoare analiză a fenomenului AI, explorând numeroasele lui efecte sociale, economice și culturale, motivele de tehno-optimism generate de apariția unor modele tot mai specializate de inteligență artificială, dar și posibilele întrebări prilejuite de interacțiunea acestora cu inteligența umană.   0:00 Generic 0:13 Skip Intro 09:35 „Știm foarte bine că această nebunie a accelerării istoriei și a sentimentului istoriei prin accelerarea evoluției tehnologice are doar cinci sute de ani. De la Renaștere încoace, de la telescopul lui Galilei a început, încet-încet, să accelereze totul...” 19:58 „Suntem, în sfârșit, în fața a ceva fundamental provocator, nou, complex și va trebui să devenim mult mai alerți, mai activi intelectual, mai imaginativi, pentru a amâna pe cât posibil celebra singularitate când sistemul preia puterea, după ce a simulat ignoranța și smerenia sau supunerea.” 27:17 „Am amintit de ambivalența domeniului de acțiune a inteligenței artificiale, text-imagine, în imaginile care ne inundă tot mai mult pe social media, pentru că sunt funcții atașate la diverse aplicații...” 39:19 „Rostul școlii, de la școlile filosofice antice până la școlile aulice, carolingiene, constantinopolitane sau până la scriptoriile din marile mănăstiri medievale – oriunde se aduna o mână de oameni învățați, cu sau fără robă ori haină sacerdotală, aceștia o făceau pentru a transmite cunoașterea și a evita riscul uitării, care ar fi dus la barbarie.” 47:40 „AI-ul îi va augmenta inteligența, îl va pune într-o formulă cooperativă mai puternică, îi va crește productivitatea, îi va oferi timpi liberi mai mulți, dar el totuși va trebui să demonstreze că rămâne un element de neînlocuit și asta va duce la o autoperfecționare profesională.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. În ce măsură raportarea la Antichitate devine un adevărat test cultural pentru o epocă istorică? Trecutul antic este oare atât de îndepărtat de noi pe cât pare la prima vedere? Prin ce anume continuă să ne fascineze orizontul mental prefigurat în scrierile lui Homer și Aristotel? Cât de importantă este contribuția unor autori precum Henri-Irénée Marrou și Werner Jaeger la efortul de reconstituire a contextului  sociocultural din perioada lui Platon și Isocrate? Care sunt elementele de continuitate dintre 𝑝𝑎𝑖𝑑𝑒𝑖𝑎 elenistică și 𝑝𝑎𝑖𝑑𝑒𝑖𝑎 creștină? Cum a favorizat noua relație dintre suflet și virtute această schimbare de paradigmă culturală? Pe firul unor întrebări inspirate de arhitectura ideatică a volumelor 𝘐𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘢 𝘦𝘥𝘶𝘤𝘢ț𝘪𝘦𝘪 î𝘯 𝘈𝘯𝘵𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 și 𝘊𝘳𝘦ș𝘵𝘪𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭 𝘵𝘪𝘮𝘱𝘶𝘳𝘪𝘶 ș𝘪 paideia 𝘨𝘳𝘦𝘢𝘤ă, dialogul dintre părintele Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o pasionantă explorare a unei epoci în care sensul primordial al educației era acela de a forma omul în spiritul dobândirii virtuții și al cunoașterii adevărului, esențiale pentru atingerea întregului său potențial de noblețe și demnitate.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Atunci când reperele noastre morale sunt amenințate, este bine să revenim la un dialog despre verticalitate sau ar trebui, mai degrabă, să lăsăm totul la voia întâmplării? Ce determină, de fapt, această bulversare a valorilor în lumea în care trăim? S-ar putea spune că fericirea nu poate fi apreciată cu adevărat decât în contrast cu suferința? Cât de periculos este să aruncăm în uitare lumea de ieri, pentru a ne bucura de cea de azi? Noile tehnologii ne fac oare viața mai complicată în acest vast și delicat câmp de reflecție al eticii și al credinței creștine? De ce este necesar ca ochii inimii să rămână deopotrivă deschiși către micile bucurii ale vieții? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Preasfințitul Mihai Frățilă, episcop greco-catolic al Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” din București, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, devine un stăruitor îndemn adresat omului de astăzi, de a nu abdica de la fibra interioară a conștiinței sale, în spiritul acelei înalte pedagogii a suferinței ilustrate de cardinalul Iuliu Hossu, cel care a cultivat un sentiment profund al compasiunii și al iertării, în pofida dramaticelor experiențe prin care a trecut în anii represiunii comuniste. 0:00 Intro 0:14 Skip Intro 10:49 „După 1990, când am intrat în circuitul universitar, eram foarte curios să văd când vor apărea primele publicații despre acele perioade care fuseseră tabu – să nu uit că Biserica mea fusese condamnată la dispariție din viața ei publică...” 19:23 „E asumarea acestei lumi interioare care îi permite omului – evident, omului care conștientizează din perspectiva credinței – legătura cu Creatorul, articulându-și aici, în acest univers interior, felul de a trăi în așa fel încât corespondența cu veșnicia să capete reverberațiile consistenței.” 29:06 „Evident, când ajungem în contextul concretului, mă gândesc spontan la lucruri pe care le-am întâlnit în lecturi și, cum anul trecut a fost foarte bogat în literatură și în publicații, am descoperit și eu această carte autobiografică a lui Timothy Snyder, 𝐷𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎𝑡𝑒, și m-a frapat că el spune la un moment dat că libertatea nu este o aruncare în gol de la înălțimea muntelui, ci e exact opusul...” 39:05 „Unul dintre cei șapte episcopi martiri, care era copil de oameni simpli, Ioan Bălan – fusese episcop la Lugoj și s-a prăpădit în 1959, după închisoare și domiciliu forțat, nu departe de București, la Ciorogârla – spunea: «Un singur lucru e veșnic: Dumnezeu. Două chestii sunt perpetue: prostia și nestatornicia omului».” 48:20 „Cred că e foarte important să redescoperim întoarcerea la spiritul pe care îl presupune convertirea. Și convertirea nu e doar pentru mănăstire, ci e o regândire a ceea ce înseamnă atașamentul nostru față de ceea ce propune Hristos.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce este „civilizația analfabetismului”, în viziunea profesorului Mihai Nadin? Care sunt principalele caracteristici ale noii lumi în care trăim și în ce fel se raportează aceasta la lumile de odinioară? Este „civilizația analfabetismului” o fatalitate, în măsura în care ne determină să ne asumăm depresiile și îngrijorările ei? Poate fi considerată o civilizație a libertății sau, dimpotrivă, un spațiu aflat sub semnul unor reguli constrângătoare? Ce fel de subiect uman produce cu precădere această „civilizație a analfabetismului”: unul liber și autonom ori mai degrabă unul asistat sau chiar dependent de noile sisteme de modele ale inteligenței artificiale? Ne dorim totuși un om mai bun sau ceea ce s-ar defini drept o „omenire fără oameni”? Inteligența artificială contribuie la sporirea analfabetismului ori creează ceva mult mai complex, o meta-alfabetizare? Pe firul unor întrebări inspirate de problematica volumului 𝘊𝘪𝘷𝘪𝘭𝘪𝘻𝘢ț𝘪𝘢 𝘈𝘯𝘢𝘭𝘧𝘢𝘣𝘦𝘵𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, dialogul dintre profesorul Mihai Nadin, cercetător cu o remarcabilă activitate interdisciplinară, ce acoperă domenii precum electronica, estetica, semiotica, interacțiunea om-computer, 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑢𝑡𝑎𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒𝑠𝑖𝑔𝑛 și sistemele de anticipare, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește un strălucit desant al lucidității și al reflecției stăruitoare, îndemnându-ne să descoperim, în noua eră a sistemelor digitale, ce anume ne definește ca oameni, ce este cu adevărat semnificativ pentru noi și cum putem redobândi bucuria vieții.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum ne putem regla propriul timp într-o epocă a vitezei? Este posibil ca ritmul trepidant în care trăim să lase urme vizibile asupra memoriei noastre? Actuala arhitectură educațională este oare în favoarea memoriei sau în defavoarea ei? Ce fel de modificări cognitive a generat, în ultimii ani, aplicarea frecventă a testelor-grilă în școala românească? În ce măsură s-a produs externalizarea memoriei în urma utilizării instrumentelor și a tehnologiilor digitale? De ce este important să facem distincția între ceea ce ne place și ceea ce ne este cu adevărat folositor? Care sunt punctele de inflexiune unde se poate lucra în sprijinul unei memorii mai bune, menite să ne orienteze în această lume tot mai complicată? Se poate spune că educația memoriei este marea bătălie a viitorului? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, este o captivantă pledoarie pentru educarea memoriei prin intermediul reflecției și al gândirii critice, asigurând o redutabilă cale spre libertate, dar și o busolă interioară care ne ajută să navigăm prin excesul de informații din prezent și să înțelegem mai bine lumea din jurul nostru.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce semnificație a avut Buna Vestire în destinul lui Dinu Pillat? Cum păstrează Monica Pillat în memoria afectivă ziua arestării tatălui său, în martie 1959? Cât de importantă este pentru lumea noastră moștenirea Procesului Noica-Pillat, în urma căruia au fost condamnate la ani grei de detenție politică elitele intelectuale românești? De ce romanul 𝘈ș𝘵𝘦𝘱𝘵â𝘯𝘥 𝘤𝘦𝘢𝘴𝘶𝘭 𝘥𝘦 𝘢𝘱𝘰𝘪 a fost considerat unul dintre corpurile delicte din acest proces? Cum a fost posibil ca, în acea epocă, scrisul și lectura anumitor cărți să fie considerate niște fapte extrem de grave, similare cu delictul de înaltă trădare? În ce circumstanțe a fost redescoperit, după zeci de ani, manuscrisul romanului confiscat de fosta Securitate? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește un tulburător recurs la memorie, prin descinderea în miezul unuia dintre marile procese politice din anii comunismului, îndreptat atât împotriva unor reputați oameni de cultură – adevărate călăuze spirituale în acele vreme sumbre –, cât și împotriva libertății lor de gândire și de conștiință. 0:00 Intro 0:14 Skip Intro 10:10 „Este o moștenire dureroasă, în sensul în care regimul comunist impus de Uniunea Sovietică la noi, după Al Doilea Război Mondial, a dorit să distrugă civilizația, și cultura, și spiritualitatea acestei țări, prin procese menite să elimine elitele din toate domeniile...” 20:05 „Țin minte două momente. Țin minte momentul crăpării de ziuă, când mama a început să se pregătească să meargă la serviciu – lucra la Biblioteca Academiei – și s-a îmbrăcat cu ce avea mai frumos în garderobă, și-a pus și mărgele la gât...” 30:19 „În primul rând, înainte să iasă, au trebuit să semneze că nu se vor mai întâlni niciodată cu prietenii lor. Și au mai trebuit să dea o declarație de complicitate cu Securitatea, ca să devină informatori. Eu am citit dosarul lui Noica și dosarul tatei de la CNSAS. Când lui Noica i s-a cerut să semneze această declarație, a spus: «Spuneți că mi-ați dat drumul, dar asta înseamnă că nu m-ați eliberat».” 40:42 „Trebuie să spun că n-a fost numai un singur corp delict, au fost mai multe. A fost cartea lui Noica, 𝘗𝘰𝘷𝘦𝘴𝘵𝘪𝘳𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘏𝘦𝘨𝘦𝘭, o carte de filosofie; a fost antologia alcătuită de Vintilă Horia, 𝘗𝘰𝘦𝘻𝘪𝘢 𝘳𝘰𝘮â𝘯𝘦𝘢𝘴𝘤ă î𝘯 𝘦𝘹𝘪𝘭; a fost cartea lui Mircea Eliade, 𝘕𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦𝘢 𝘥𝘦 𝘚â𝘯𝘻𝘪𝘦𝘯𝘦. De ce erau obiecte delicte?” 50:15 „După ce am vorbit fiecare, deplângând soarta romanului dispărut, una dintre cercetătoarele de la CNSAS s-a ridicat și a spus: «Eu am găsit acest roman», provocând o stupoare totală. De ce? Pentru că nimeni nu se aștepta și nimeni nu știa...” 1:00:58 „Aici e o altă formă a justiției venite de sus, pentru că, prin 2017, pictorul Ștefan Câlția a făcut o expoziție intitulată 𝘎𝘳ă𝘥𝘪𝘯𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘋𝘪𝘯𝘶 𝘗𝘪𝘭𝘭𝘢𝘵, în care a făcut tablouri extraordinare, lucrate în tuș, pe hârtie japoneză, cu grădini de îngeri, cu grădini de pești, cu grădini de aripi. Pe toate scrie 𝘎𝘳ă𝘥𝘪𝘯𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘋𝘪𝘯𝘶 𝘗𝘪𝘭𝘭𝘢𝘵 și există un drum care iese din tablou. Și el spune: «Ăsta-i drumul pe care mă întâlnesc cu tatăl dumitale».” 1:07:41 „Aș vrea să citesc o mărturie a mamei, care e și discretă, dar și foarte dramatică, pentru că ea evocă momentul în care lui Călinescu i-a fost frică de ce ar fi putut păți dacă i-ar fi luat în continuare apărarea tatei la institut. El se temea că o să-și piardă postul de conducere...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce amintiri păstrează profesorul Toma Pavel din perioada în care l-a cunoscut pe Virgil Nemoianu la Universitatea din București? De ce era atât de important pe atunci Cercul de stilistică, înființat și condus de Tudor Vianu, Alexandru Rosetti și Mihai Pop? Cum s-a resimțit în acei ani teroarea regimului comunist, care a culminat cu valul de arestări și procese politice din 1958-1960? În ce context s-a intersectat destinul familiei lui Toma Pavel cu cel al lui N. Steinhardt? Ce eveniment major, cu consecințe dramatice pentru Europa de Est, i-a determinat pe Virgil Nemoianu  și Toma Pavel să plece din țară la sfârșitul anilor '60? În ce fel a evoluat prietenia lor intelectuală în America, în cele două decenii care au urmat până la căderea comunismului? Dar după 1990, când au reușit să reia contactele cu lumea culturală românească? Explorând impresionanta serie de autor pe care Editura Spandugino i-o dedică lui Virgil Nemoianu, unul dintre cei mai importanți teoreticieni și filosofi ai culturii universale, dialogul dintre Toma Pavel, profesor emerit al Universității din Chicago, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o pasionantă evocare a unei personalități de excepție, care a imprimat întregii sale opere o viziune luminoasă, o înțelepciune calmă și un cult al calității, refuzând ideologiile și gândirea dogmatică. 0:00 Intro 0:14 Skip Intro 10:30 „Eu citeam sub masă o altă carte. Citeam 𝘍𝘪𝘭𝘰𝘴𝘰𝘧𝘪𝘢 𝘙𝘦𝘯𝘢ș𝘵𝘦𝘳𝘪𝘪 de P.P. Negulescu, o carte care mi-a plăcut extraordinar. Citeam diferite capitole, în special cel despre Nicolaus Cusanus, un mare filosof, pe care îl admir exact la fel de mult ca atunci.” 18:39 „Ziua tatălui meu era pe 1 ianuarie. 1 ianuarie 1960 – de neuitat. Singurul invitat la prânz la noi la masă era Nicu Steinhardt. Mâncam foarte bine, a fost sărbătoarea Anului Nou. După ce s-a mâncat, el și cu tata s-au dus în camera vecină și pe urmă s-au întors. După două zile, Nicu Steinhardt a fost arestat.” 32:44 „Am văzut atunci [în 1968] orbirea imbecililor de la putere. Eram conduși de un grup de criminali. Și realitatea nu este numai crimă. Criminalii sunt reali, dar sunt și alte posibilități. Și uneori conduc. Și mi-am dat seama că este imposibil să-i readuci la o umanitate care să fie mai deschisă, să-i faci să fie vulpi, și nu arici.” 42:00 „Pentru el a fost un act nespus de curajos și, într-adevăr, nu numai că a reușit să găsească un post foarte bun în Midwest, ci și un post extrem de bun la Universitatea Catolică de la Washington. Deci, a venit pe coasta de Est într-o universitate care este una din marile universități catolice din lume. Și acolo a fost extrem de apreciat...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cât de importantă a fost, pentru Anca Vasiliu, perioada de formare în România anilor 1970-1980, sub îndrumarea unor profesori recunoscuți pentru exigența și înaltul lor nivel profesional? Când și-a dat seama că are libertatea de a-și duce la îndeplinire propriile proiecte de cercetare, alegând pentru acest demers spațiul cultural francez? Ce personalități ale lumii culturale a avut privilegiul să întâlnească în primii ani petrecuți în Franța? De ce s-a pierdut oare, până astăzi, acea generație de oameni cu o admirabilă cultură intelectuală? Care a fost momentul de cotitură ce a provocat adevărata adaptare la lumea franceză, prefigurând o raportare la aceasta din interiorul ei? Cum s-a ivit ideea unei cărți despre constituirea imaginii sinelui, pornind de la o suită de texte din Antichitatea târzie? Ce înseamnă, de fapt, a „locui” cu mintea în Antichitate, descoperind surprinzătoarea dimensionalitate a scrierilor din acea perioadă? Pe firul unor întrebări esențiale, inspirate de recenta apariție a volumului 𝘐𝘮𝘢𝘨𝘪𝘯𝘪 𝘢𝘭𝘦 𝘴𝘪𝘯𝘦𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘈𝘯𝘵𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘵â𝘳𝘻𝘪𝘦, dialogul dintre Anca Vasiliu, doctor în filosofie și director de cercetare la CNRS, Centrul de cercetare Léon-Robin despre gândirea antică – Universitatea Paris-Sorbonne, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o emoționantă evocare a unor momente emblematice dintr-un parcurs academic de excepție, dar și o fascinantă incursiune în arhitectura cărții, reliefând modul de relaționare a multiplelor dimensiuni din care se constituie problema sinelui și imaginea sa specifică. 0:00 Intro 0:14 Skip intro 10:24 „Eu nu am cunoscut lumea românească sub două regimuri, ci sub un singur regim. Mai precis, m-am născut în România regimului comunist și am plecat, pentru a-mi desăvârși parcursul academic în Franța, în 1990, chiar foarte devreme. Deci nu am cunoscut decât foarte puțin și marginal tot ce s-a întâmplat după aceea.” 18:22 „Am păstrat din trecutul meu, al formării mele în România anilor ’70-’80, mai degrabă partea bună: această libertate, faptul că am ales să fac o facultate care era mai puțin cenzurată – pentru că eram foarte puțini, eram șapte studenți pe an la Istoria artei –, deci o formație extraordinară, în care nu stăteai într-un amfiteatru și vedeai de departe un profesor.” 28:18 „S-a schimbat o generație, au intrat în funcție oameni formați foarte bine, dar antrenați să facă numai un anumit tip de sport, și nu toate sporturile intelectuale. Deci oameni care știu extraordinar de bine să citească un manuscris, sau să traducă, sau să reconstituie un fragment din Antichitate – vorbesc de papirusuri –, dar pe care nu-i interesează nimic altceva.” 39:34 „L-am întâlnit pe Olivier Clément după ce scrisesem aceste 30-40 de pagini despre un subiect pe care îl știam – nu pe un subiect pe care abia atunci începeam să lucrez –, despre iconografia bizantină și, respectiv, despre mănăstirile din Moldova. El a citit-o și m-a contactat imediat.” 51:10 „Cunoașterea sinelui, deci conștiința de sine, nu se încheie decât atunci când se încheie viața fiecăruia dintre noi. Dar sunt etape, evident, sunt momente și, într-adevăr, confruntarea pe care o ai cu tine însuți în situația de marginalitate a străinului e o condiție privilegiată pentru a-ți disciplina puterea de a gândi sinele.” 1:01:07 „Cartea aceasta începe cu un foarte lung capitol în care Apuleius este la tribunal și își apără cauza, pentru că fusese acuzat de magie. De altfel, textul pe care îl analizez e cunoscut în Evul Mediu sub titlul 𝘋𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘢 (𝘋𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘦). Dar este în așa fel prezentat, încât ești acolo și ai de-a face cu acest Apuleius așa cum se prezintă el...” 1:10:14 „În loc să compun ceea ce în mod normal se cheamă o sferă, am conceput un pătrat. Cartea, nu că are patru capitole, are patru laturi. Pătratul este figura geometrică perfectă. E prezumțios să faci un pătrat, pentru că nimeni nu are perfecțiunea în mod natural, dar merită să încerci. Viul – lumea, existentul – este sferic.” 1:22:18 „Noi folosim cuvântul 𝘤𝘰𝘯ș𝘵𝘪𝘪𝘯ță. Este un cuvânt pe care îl folosim adesea, bine, rău. Cuvântul 𝘤𝘰𝘯ș𝘵𝘪𝘪𝘯ță vine din latinul 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘵𝘪𝘦𝘯𝘵𝘪𝘢, fiindcă avem o limbă latină. Cuvântul 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘵𝘪𝘦𝘯𝘵𝘪𝘢 este un cuvânt nu foarte vechi latin; e un cuvânt care e folosit de Seneca, e folosit de Cicero, e folosit de Tacit și definit de Apuleius. De unde vine el? Din greacă, la fel ca foarte multe concepte.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. În ce perioadă a început Andrea Dobeș să aprofundeze istoricul închisorii de la Sighet, în a cărei clădire se află astăzi Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței? Care este actuala configurație muzeală, din punctul de vedere al planului expozițional? Ce momente importante ale represiunii comuniste din România sunt ilustrate cronologic și tematic în cele peste 60 de săli ale muzeului, tot atâtea foste celule ale închisorii politice din anii 1950-1955? Ce fel de poveste ne spun acum aceste ziduri, dacă știm să ascultăm, dincolo de aparenta liniște interioară, vocea victimelor? Cum sunt chipurile vizitatorilor la finalul periplului prin spațiile muzeului? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, dialogul dintre Andrea Dobeș, doctor în istorie și muzeograf-șef al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, ne oferă o revelatoare panoramă istorică a acestui loc cu o semnificație aparte, rezultat al unor admirabile eforturi de recuperare și de transmitere către tinerele generații a memoriei foștilor deținuți politic din perioada comunismului. 0:00 Intro 0:14 Skip Intro 6:54 „În mai 1950, aici este concentrată elita politică, religioasă, culturală a României din perioada interbelică, până în 1955. Deci a funcționat ca închisoare politică cinci ani. În 1955, România ducea tratative de aderare la ONU și sunt luate niște măsuri de deschidere, de relaxare, iar Sighetul se transformă din nou în închisoare de drept comun.” 13.06 „Memorialul este o carte de istorie. Surprinde principalele evenimente din 1945 până în 1989, axate pe represiune. Nu ne referim neapărat doar la Sighet și la ce s-a întâmplat în închisoarea de la Sighet, ci la nivelul întregii țări…” 20:40 „Practic, în anii ’50, acela [Cimitirul Săracilor] era locul unde au fost înmormântați cei care au decedat la Sighet. Aici, în anii ’50, au fost încarcerate aproximativ 200 de personalități, dintre care 53 au murit. Asta înseamnă cam 25% din numărul celor încarcerați. Nu știm exact locul în care au fost îngropați...” 26:21 „La standul de carte al muzeului există un DVD care practic te duce... Intri în muzeu, vezi cum ți se deschide ușa și tu pășești, poți să asculți toate mărturiile de istorie orală, te poți opri să citești absolut tot ce este expus în fiecare sală...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum s-a conturat proiectul expozițiilor permanente din sălile organizate tematic ale Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet? Cât de important a fost rolul Anei Blandiana și al lui Romulus Rusan în efortul de reconstrucție a edificiului fostei închisori, precum și în organizarea activităților complexe care s-au desfășurat de-a lungul timpului în interiorul muzeului? Când i-a cunoscut Ioana Boca pe cei doi fondatori ai Memorialului de la Sighet și în ce fel a contribuit apoi, la rândul său, la crearea impresionantei arhive de istorie orală a instituției? De ce este o adevărată comoară această arhivă care păstrează memoria suferinței, dar și a rezistenței și demnității celor ce au trecut prin închisorile comuniste? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, dialogul dintre Ioana Boca, doctor în istorie și director executiv al Fundației Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, constituie o emoționantă evocare a personalității lui Romulus Rusan, cel care, printr-o admirabilă rigoare profesională, a creat împreună cu Ana Blandiana acest spațiu esențial al memoriei noastre colective, dedicat deopotrivă omagierii victimelor represiunii și educării tinerelor generații. 0:00 Intro 0:14 Skip Intro 8:30 „De fapt, muzeul s-a construit tot timpul. Nu s-a descoperit brusc, într-o zi. La început, mai ales, nu existau documente suficiente. Fiecare temă dintr-o sală a muzeului trebuia documentată, trebuia să ai documente, fotografii, obiecte...” 15:48 „Noi avem un recensământ al populației concentraționare, un proiect de cercetare pornind de la fișele matricole penale – erau fișele care îi însoțeau pe deținuții politic, din momentul condamnării, prin toate închisorile prin care treceau până la eliberare.” 23:25 „Exista un chestionar cu câteva întrebări pe care trebuia să le punem și după aceea era un dialog, în funcție de talentul nostru... Unii [foști deținuți politic] vorbeau mai mult, unii vorbeau mai puțin. Era câteodată foarte dificil să reușești să-i convingi să vorbească.” 32:58 „[Romulus Rusan] era un om foarte, foarte riguros, un om foarte atent la detalii, foarte atent la text. De la el am învățat cu toții să edităm un text, să dăm atenție și textului, și imaginii. Când pregăteam o sală împreună cu designerii, stăteam în spatele designerului, în fața computerului, și lucram de dimineață până seara târziu.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum s-a ivit ideea creării unui Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței la Sighet, menit să devină un loc al reconstrucției memoriei noastre colective? Cât de dificilă a fost, mai ales la început, edificarea acestui spațiu muzeal cu totul aparte, în care istoria este privită din perspectiva victimelor represiunii comuniste? S-ar putea spune că este și un edificiu întemeietor pentru o memorie a adevărului care ne eliberează? De ce a fost atât de importantă pentru regimul comunist distrugerea elitelor românești din perioada interbelică, în rândurile cărora s-au aflat și părinții fondatori ai națiunii noastre moderne? Cum a devenit Școala de Vară de la Sighet o adevărată instituție științifică, privilegiind de-a lungul timpului întâlnirea elevilor și studenților cu numeroși deținuți politic și cu reputați istorici ai comunismului? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, înregistrată la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, emoționantul dialog dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o inedită cartografiere istorică și afectivă a acestui spațiu emblematic, creionând totodată o impresionantă galerie de personalități exemplare, care au înfruntat cu demnitate și curaj suferința și ororile din închisorile comuniste. 0:00 Intro 0:14 Skip Intro 9:18 „Când s-au împlinit 100 de ani de la 1918 – era sărbătoarea centenarului –, am vrut să facem și noi ceva. Cu prilejul acela, am descoperit că toți, dar absolut toți cei care au creat România Mare, cei care fuseseră acolo, au trecut prin Sighet, iar unii au și murit aici.” 19:10 „Și i-am zis: «Dar nu vi se pare că ar trebui să faceți și un centru de studii asupra comunismului? Pentru că ăsta chiar nu e studiat și voi chiar nu înțelegeți și n-o să se ajungă niciodată la o unificare europeană, decât în măsura în care ne vom înțelege unii pe alții».” 28:03 „Istoria a evoluat și, între timp, Alianța Civică – cea care făcea Memorialul de fapt, teoretic vorbind – făcea parte din Convenție, iar Convenția [Democratică] a câștigat alegerile din ’96.” 38:40 „În ultimul timp, am șocat în câteva rânduri spunând că e clar că nu s-a terminat comunismul odată cu căderea Zidului, dar eu cred că nici nu se va termina niciodată, de fapt. Comunismul este o idee care a pornit din ceva bun al sufletului omenesc, din nevoia de egalitate. Ce este important e să vadă ce s-a întâmplat cu această idee când a ajuns la putere, în ce a fost transformată, adică aș sublinia latura de represiune a comunismului.” 45:13 „Rectori ai Școlii de Vară au fost, mai întâi, doi ani, Dennis Deletant și după aceea a fost mereu Stéphane Courtois. Stéphane Courtois, care predă în Franța, deci e profesor, spunea tot timpul: «Dumnezeule, dar copiii ăștia [aveau între 15 și 18 ani] sunt peste nivelul anului II de la noi».” 58:07 „Ieri, când a fost ploaie, am ajuns vreo douăzeci-treizeci. Și ploua prin crucea din tavan. Era ceva minunat, ploua printre lumânări. Da, e o altă minune care s-a întâmplat, în sensul că [Spațiul de reculegere] putea să nu iasă atât de frumos.”

Reziliența prin cultură. Stéphane Courtois - ISTORIE ȘI MEMORIE: DOUĂ DEMERSURI FUNDAMENTALE ÎNTR-O LUME ÎN SCHIMBARE   Este criza sinonimă cu lumea noastră de astăzi? Cum au avut de suferit relațiile internaționale după căderea Uniunii Sovietice? Cum a ajuns Rusia să revină la calea autocratică, la jumătatea anilor '90? Sunt pregătite elitele occidentale pentru jocul manipulativ al Rusiei? Cum putem opri răspândirea minciunilor în spațiul public? Rețelele sociale sunt aliații istoriei sau ai pseudoistoriei, ai democrației sau autocrației? De ce curentul Woke reprezintă o subminare a fundamentelor civilizației occidentale? Cum se raportează un istoric la o lume „post-adevăr”? Pe firul acestor întrebări, dialogul dintre Stéphane Courtois, specialist renumit în comunismul francez și internațional, coordonatorul Cărții negre a comunismului, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, dovedește încă o dată importanța pe care o justă diagnoză a trecutului o are pentru înțelegerea focarelor de criză ale timpului prezent. (Traducere subtitrări: Evelina Crăciun)   0:00 Intro   00:05:53 Odată cu atacul asupra Capitoliului de acum 4 ani, lucrurile au început să se schimbe. Un eveniment fără precedent în Statele Unite, în care democrația a fost atacată direct, iar Trump nu și-a recunoscut niciodată înfrângerea la alegerile prezidențiale din 2000.   00:11:29 Toate teoriile care ajung acum la noi de la universitățile americane și care au fost difuzate pe scară largă de mass-media în Franța și pretutindeni sunt teorii care vizează foarte clar să distrugă aceste valori [creștine] care stau la baza civilizației noastre.   00:18:36 Putin nu putea recunoaște că regimul pe care era gata să îl apere prin orice mijloace era de-a dreptul putred.   00:25:03 [...] acțiunile lui Putin reflectă o întreagă ideologie, un model strategic complex și totalitatea metodelor folosite de KGB, de când a luat naștere CEKA, la 20 decembrie 1917.   00:33 Avem o mare problemă referitoare la adevăr. Nu mai există niciun mijloc de sancționare a minciunilor publice, ceea ce este o problemă uriașă pentru orice democrație.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum se explică faptul că majoritatea celor care operează cu forța cuvintelor, săvârșind ritualuri magice, sunt femei? Lumea modernă a ieșit oare de sub orizontul magiei sau aceasta rămâne totuși o prezență care, deși marginală, încă mai contează pentru anumiți oameni? Ce fel de cunoaștere se păstrează prin intermediul cuvintelor magice? Sunt ele specifice doar regiunii noastre sau le regăsim și în alte spații culturale? Care sunt cele mai frumoase formule magice? Dar cele mai dure, preconizând efecte cu adevărat dramatice? În ce rezidă farmecul muzical și încărcătura semantică cu totul aparte a limbii descântecelor românești? Pe firul unor întrebări revelatoare inspirate de apariția volumului 𝘊𝘶𝘷𝘪𝘯𝘵𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘤𝘦, dialogul dintre Sanda Golopenția, professor emerita la Universitatea Brown, renumită specialistă în lingvistică, semiotică, sociologie și antropologie culturală, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o fascinantă incursiune în universul unor ritualuri grave și solemne, desfășurate într-un regim al confidențialității, în miezul cărora se regăsește un fond lingvistic arhaic ce pune în lumină o gândire și o viziune de tip magic asupra lumii. 8:15 „Acțiunea magică se efectuează în primul rând pentru sănătatea oamenilor, în situații-limită, când sănătatea este grav amenințată. Apoi se efectuează pentru succesul, pentru izbânda în dragoste. Aici există o gamă întreagă…” 14:40 „Se vede faptul că omul se vindecă sau că vrea să se vindece. Altceva nu se vede. Se vede însă descântătoarea, se aud cuvintele ei. Ea face o serie de gesturi. Trebuie să subliniez faptul că gesturile descântătoarelor sunt de multe ori neobișnuite.” 22:45 „După aceea, sunt cuvinte magice care denumesc plante folosite în magie, animalele care acționează magic; de exemplu, broasca transportă la locuința celui vizat substanțe malefice, din cauza descântecelor de ură, pentru că există și asemenea descântece.” 30:22 „Există și descântece pentru succesul la proces, care sunt o formă modernă de descântat, mai nouă decât descântecele de sănătate sau de dragoste, dar existentă și încă bine prinsă la Cornova, în Basarabia, în 1931, când s-au dus echipele gustiene acolo.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. S-ar putea spune despre comunism că este mai ușor de transmis oamenilor decât alte narațiuni ideologice? De ce anume o parte a elitei intelectuale, inclusiv din țările occidentale puternic industrializate, s-a simțit atrasă de ideea comunistă? Au fost oare comuniștii niște buni comunicatori sau mai degrabă abili manipulatori? Cum a devenit comunismul un proiect eșuat de modernizare a societății? Care sunt rădăcinile comune ale nazismului și comunismului, ca variante ale aceleiași încercări utopice de a lua sub control societatea? Sub ce forme reînvie astăzi stalinismul? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Dumitru Borțun, profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (SNSPA), și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o pasionantă și densă reflecție asupra unor problematici majore pe care această lucrare le investighează în efortul de restituire a memoriei sociale cu privire la cutremurătoarea experiență a fracturii comuniste din istoria recentă a României. 0:00 Intro 0:14 Skip Intro 11:24 „Aici trebuie să facem o distincție între comunismul teoretic și comunismul practic. Stéphane Courtois introduce o altă distincție, foarte apropiată de distincția mea: comunismul ideal și comunismul real. Cel ideal ține de un proiect de societate care, oricum am lua-o, nu putem să nu recunoaștem că face parte din galeria umanismului laic.” 22:19 „Avem două cărți fundamentale, care ar merita citite de către cei care ne urmăresc: Raymond Aron, 𝘖𝘱𝘪𝘶𝘭 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘭𝘦𝘤𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘭𝘰𝘳, și Czesław Miłosz, 𝘎â𝘯𝘥𝘪𝘳𝘦𝘢 𝘤𝘢𝘱𝘵𝘪𝘷ă. [...] Sunt două cărți în care se fac analize pe spețe, pe cazuri concrete…” 31:11 „În momentul în care a semnat, Molotov, ministrul de Externe al Uniunii Sovietice, s-a ridicat și a spus, în prezența lui Ribbentrop, ministrul de Externe al Germaniei naziste: «De fapt, comunismul și nazismul sunt două pătlăgele – nazismul e o pătlăgea verde, iar comunismul o pătlăgea roșie».” 40:05 „Ei au avut școala lingvistică de la Leningrad – narativitatea, teoria narativității –, cu Vladimir Propp și alți mari gânditori care au pus bazele unei teorii a comunicării extraordinar de bune, poate mai bune decât a americanilor. Americanii fac și ei manipulare, de dimineața până seara, de la o coastă la alta a Americii…” 50:10 „La 1200, aveai consilii comunale la Verona, la Genova, la Padova și la Veneția. Discutau probleme de interes general, participau acolo cavalerii (𝘪 𝘤𝘢𝘷𝘢𝘭𝘪𝘦𝘳𝘪) și ceilalți (𝘪 𝘱𝘰𝘱𝘰𝘭𝘢𝘳𝘪), adică burghezia în formare. Discutau, votau, luau decizia și era obligatorie pentru toți membrii cetății. Acesta e un exercițiu democratic și comunitar de 800 de ani.” Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce amintiri păstrează filosoful Mihai Maci din anii comunismului? Dar din zilele Revoluției Române, îndeosebi din perioada 17-22 decembrie 1989? Cum se raportau oamenii la regimul politic ceaușist și la ideologia difuzată prin diferitele canale de propagandă oficială? În ce fel au persistat, după 1990, reflexele întipărite în deceniile de totalitarism, în urma expunerii sistematice a populației la foame, frig și frică? Se observă oare o diferență semnificativă în momentul trecerii de la discurs la realitate în chestiunea comunistă? De ce este important să înțelegem situația economică și socială din perioada premergătoare căderii acestui regim în Europa de Est? Cum ar fi arătat România astăzi dacă nu ar fi cunoscut comunismul și ororile sale? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Mihai Maci, profesor, filosof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o minuțioasă evocare a unor experiențe revelatoare din decembrie 1989 și din lunile care au precedat dramaticele evenimente de atunci, dar și o pledoarie pentru importanța conștientizării cauzelor care au dus la prăbușirea regimurilor politice comuniste. 0:00 Intro 0:14 Skip Intro 10:23 „Undeva în jurul a 12-13 ani, până la 18 ani – în ultimii cinci ani. Au fost și anii cei mai răi: anii sărăciei, anii mizeriei, chiar dacă n-au fost ai unei represiuni violente, ca în anii ’50, dar totuși au fost anii penibilului în România. Ei bine, vreau să vă spun că în anii aceia eu nu am cunoscut niciun comunist de convingere.” 19:49 „Pentru noi, lucrurile au început în data de 17 decembrie. De ce? Din pricina faptului că în 13 decembrie a murit bunicul meu dinspre tată. Bunicii mei dinspre tată locuiau într-un sat destul de aproape de Arad, la 17 kilometri, la Sâmbăteni.” 30:30 „Cred că pentru cei mai mulți oameni comunismul a căzut în momentul în care nici n-au mai crezut în el, nici n-au mai simțit frica lui. Și pot să vă dau un exemplu. […] Acolo, la filologie-istorie, eram abonat, între altele, la niște reviste din Basarabia și din Rusia Sovietică. Să nu uităm că, în vremea respectivă, Basarabia încă făcea parte din Rusia Sovietică…” 39:07 „De aici putem înțelege în bună măsură ceea ce adună 𝘊𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘯𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪: faptul că la un moment dat, după ceea ce ei numesc Revoluția Socialistă din Octombrie din Rusia, și-au dat seama că lucrurile nu funcționează în acest regim. A fost o primă generație, în perioada dintre aproximativ 1917 și 1932 (începutul represiunii în masă din Ucraina), în care a fost un oarecare entuziasm…” 50:55 „Nu aș spune că din comunism ca atare este ceva de salvat. Comunismul ca atare trebuie cunoscut, trebuie cunoscut bine. Cine ia în mână 𝘊𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘯𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪 trebuie să se înarmeze nu numai cu răbdare – pentru că, vedeți, e voluminoasă –, ci și cu curaj și cu un stomac tare, pentru că e ceva abisal în întunericul ăsta negru pe care îl spune ea.” 1:00:20 „Prima ediție românească apare în 1998, la scurt timp după apariția cărții [în ediția franceză], dar în perioada ’96-’97 am fost în Franța și, ca atare, acolo am descoperit-o. În vremea respectivă, bineînțeles, un tânăr român care ajungea în Occident citea o bună parte din lucrurile pe care nu le putuse citi în România.” Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html