Advertise on podcast: Oameni de fapt - Europa FM

Dependența de jocuri de noroc începe cu un pic de amuzament și nițică adrenalină - banal, ca orice altă distracție nevinovată. Apoi, încet, mecanismul capcanei începe să se închidă. Unii scapă fără să-și dea seama, măcar, prin ce pericol au trecut. Alții nu-și dau seama că au fost capturați nici când pierd totul din viețile lor. Puțini, din păcate prea puțini, reușesc, cumva, să se elibereze. Interlocutorul meu este, azi, un fost dependent de jocuri de noroc. Este abstinent de 12 ani, deja și, după ce a reușit să scape, a încercat să-i ajute și pe alții, cu dăruirea celui care, abia ieșit dintr-o casă în flăcări, se întoarce înăuntru ca să-i scoată și pe alții. Acesta este un interviu despre prăbușire și revenire, despre abandon și disciplină, despre frică și despre reconstrucție. Sper ca experiența pe care ne-a împărtășit-o Alin să ajute pe cineva. Pe cât mai mulți, de fapt.

Am înregistrat acest episod într-una dintre ariile urbane ale Capitalei - pe așa numita Pajiște Petricani, cele 6 hectare de natură aproape sălbatică din marginea cartierului corporatiștilor bucureșteni, Pipera. Interlocutorul meu: Florin Stoican, de la Rețeaua pentru Natură Urbană. Peisajul audio din planul doi al discuției: păsările locului, vântul care adie printre arbori, apa care se revarsă din micul stăvilar al locului, dar și, ceva mai departe, vuietul orașului, cu claxoane, sirene și picamere. Am vorbim despre ce înseamnă ariile naturale urbane și cât de mare nevoie avem de ele în orașele noastre sufocate de trafic, praf, beton și particule fine. Despre cum poate fi recuperată natura - și sănătatea noastră - și despre cât muncesc, de fapt, organizațiile de mediu ca să ne crească tuturor calitatea vieții. Mi-e foarte drag episodul acesta, să știți - plus că am descoperit, cu ocazia asta, și o aplicație foarte eficientă care identifică păsările după tril, pe teren. Un fel de Shazam ornitologic. New hobby unlocked

Mona Nicolici este una dintre vocile inconfundabile ale media românești — o știți din televiziune, o ascultați la Europa FM, dar povestea ei profesională nu încape doar în cuvântul „presă\". B, chiar, presa e doar o fațetă a unei experiențe de viață neașteptat de complexă. În acest episod vorbim despre anii de televiziune, despre ce înseamnă să te reinventezi fără să faci paradă din asta, despre comunicare, politică, sustenabilitate, CSR și proiecte sociale în comunități defavorizate. Ne știm de o jumătate de viață, așa că dialogul nostru începe firesc, camaraderesc, cu amintiri și glume. Dar merge repede mai adânc: spre alegeri de viață, curaj, discreție, sens și despre felul în care poți construi, cu aceeași inimă și energie, lucruri foarte diferite.

Motive de optimism pentru viitorul României sunt peste tot. De exemplu, într-o sală plină de studenți care își prezintă ideile și proiectul unui start-up, într-un program care, de 14 ani, transformă România imaginată în realitate. La finala Innovation Labs, m-am întâlnit cu profesorul Răzvan Rughiniș, prodecan la Automatică și Calculatoare și unul dintre fondatorii acestui program care a contribuit la lansarea a zeci de startup-uri românești. Am vorbit despre Inteligența Artificială, despre felul în care tehnologia ne reconstruiește viețile, despre competiția globală pentru viitor, despre reglementarea progresului și despre cum schimbă toate acesta generațiile tinere.

În ultimele săptămâni, am văzut cum partide care vorbesc obsesiv despre „transparență\", dar refuză să dea detalii despre felul în care finanțează campanii de propagandă și dezinformare, încearcă să pună presiune exact pe una dintre cele mai importante componente ale unei democrații sănătoase: societatea civilă. (Și) în România, organizațiile neguvernamentale au ajuns adesea - și au ajutat - acolo unde statul a fost absent. Dar ceea ce enervează cel mai mult statul, partidele și politicienii care fac urticarie la democrație este că aceste organizații pun întrebări, insistă să primească explicații și expun minciuna. Invitata mea de azi este Elena Calistru, președinta Funky Citizens, una dintre cele mai active și eficiente organizații civice din România când vine vorba despre monitorizarea puterii, educație civică și combaterea dezinformării. Am vorbit despre cum arată astăzi sănătatea democrației românești, de ce sunt ONG-urile atât de incomode pentru unii politicieni, dar și despre motivele pentru care merită să nu devenim cinici. Și da, avem și câteva vești bune.

În România, dacă vrei să afli adevărul despre infrastructură, nu suni la stat, ci la societatea civilă. Asta spune ceva despre cum, în țara noastră, societatea s-a dezvoltat în ciuda statului, nu cu ajutorul lui. Iar vocea-reper în acest domeniu este Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură — organizația care monitorizează, explică și, de fapt, demontează, de ani buni, fanfaronada și demagogia populistă ce parazitează comunicarea autorităților pe acest subiect. În această ediție, un dialog cu Ionuț Ciurea despre autostrăzi, întârzieri, bani pierduți, dar și despre cum ajunge un ONG să inspire mai multă încredere decât instituțiile care administrează infrastructura României.

În această ediție, o conversație aplicată despre creșterea explozivă a cazurilor de alergii... la orice, de la vârste din ce în ce mai fragede.

O conversație despre viitorul posibil al omenirii și, din păcate, prezentul ratat al politicii, educației și mediului digital românesc, cu Dragoș Stanca, unul dintre cei mai cunoscuți profesioniști din media și digital din România — antreprenor, consultant și inițiator de proiecte în zona de publicitate, tehnologie și responsabilitate online. Vorbim despre inteligența artificială și algoritmii care ne creează și întrețin dependența de rețele, despre nașterea unei noi lumi, din care probabil că vom înțelege din ce în ce mai puțin, despre cum tehnologia va rescrie complet regulile jocului, în societate, în economie, în politică și democrație. Lumea aceasta se schimbă, deja, mai repede decât putem procesa. Cum mai putem rămâne relevanți printre algoritmi?

Doru Șupeală are un plan: să facă optimismul relevant, într-o țară în care toată lumea (noi toți!) consumăm enorm de multă energie cârcotind, strâmbând din nas și minimalizându-ne. \"Suntem cel mai harnic popor din lume!\", insistă Doru, care conduce mai multe proiecte menite să construiască o societate mai bună.

Bucureștiul are mii de magnolii, iar acesta înfloresc toate deodată, la începutul primăverii, oferind orașului o izbucnire de culoare și frumusețe. A devenit o tradiție pentru mulți bucureșteni să facă o plimbare pe străzile unde se află cele mai frumoase magnolii, pentru un exercițiu de admirație și o fotografie. Diana Robu este, și ea, pasionată de această frumusețe efemeră, dar a dus pasiunea mai departe: a început să caute, să fotografieze și să noteze pe Google Maps magnoliile din oraș. Rezultatul: Harta Magnoliilor – o hartă online care adună astăzi peste 1300 de arbori înfloriți, răspândiți prin București, o hartă pe care adaugă în fiecare an noi și noi adrese. De șase ani, documentează acest fenomen urban cu răbdare și curiozitate, iar harta ei a devenit, pentru mulți, un ghid de primăvară – un mod de a vedea orașul altfel, un argument ca să iubim Bucureștiul.

Probabil că nu poți face nicio meserie așa cum trebuie dacă nu te pasionează. Pasiunea e cea care te împinge mereu înainte, spre propriile tale limite. Cât de departe poți ajunge? Depinde cât de departe îți dorești. Ziarista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț au schimbat viața - și siguranța, fie ea relativă - de jurnalism corporatist pentru a crea un proiect unic în România: în autorulota lor, documentează pe îndelete, la fața locului, în profunzime, speranțele, dezamăgirile, reușitele și eșecurile, într-un cuvânt, viețile românilor din diaspora. Ultima lor călătorie de documentare prin Europa a durat 22 de luni. I-am găsit la MNAC, unde montau expoziția foto-documentară \"Plecat\". Și-au făcut timp pentru această conversație. Sper să vă inspire.

În această ediție, o conversație despre reziliență, despre felul în care trecutul și experiențele noastre personale ne construiesc personalitatea și prezentul și despre felul în care, examinând ce ne-a adus unde suntem, putem să ne schimbăm viitorul. Bianca Bianca Poptean a trecut prin atâtea șocuri în viață încât te miri că mai stă în picioare. Or, nu doar că nu s-a lăsat doborâtă, dar a ieșit mai puternică și mai înțeleaptă din toate încercările. Ea spune - foarte potrivit - \"Suntem, cu toții, urmașii unor supraviețuitori. Dacă ei au reușit, noi de ce n-am putea?\"

A descoperit România printr-o scrisoare de dragoste găsită într-un cufăr cu moșteniri ale familiei - o familie cu o istorie de peste 600 de ani. Scrisoarea l-a răscolit atât de adânc, încât a insistat să vină aici - prima dată în vremea comunismului, în ciuda Securității și spre recunoștința sătenilor ce și-au amintit de strămoșii săi. După Revoluție, s-a mutat cu totul aici, a învățat limba, a recuperat proprietățile familiei, le-a reabilitat și, ce să vezi, le-a deschis publicului, ca să poată oricine participa la bucuria lui. Ah, da, încă ceva: contele Kalnoky l-a făcut și pe prințul Charles să descopere farmecul Ardealului. Cum, care prinț? Actualul rege Charles al III-lea al Marii Britanii, desigur.

Interlocutoarea mea de azi a renunțat, la un moment dat, la cariera de specialist în resurse umane și jobul într-o corporație pentru a deveni antreprenor cultural - în domeniul cărților, dacă vă puteți imagina această probă de curaj într-o țară în care 70% dintre cetățeni nu citesc nici măcar o carte pe an, tirajele sunt minuscule iar librăriile deplorabil de puține. A pornit un proiect online, iCarte, iParte, pe care-l folosește, ce să vezi, pentru a scoate oamenii din online și a-i aduce, fizic, în tabere de lectură și alte evenimente legate de universul cărților. Ideea pare să funcționeze. Am invitat-o să ne explice.

Ce faci după ce se evaporă faima? Cosmin Tudoran cred că știe răspunsul. Prin anii 2000 trupa din care făcea parte, alături de alți doi prieteni din Bistrița, rupea toate topurile cu piesele lor pline de ironie și umor absurd. Unele dintre refrenele lor au devenit meme înainte de vremea memelor - cine n-a rostit, măcar o dată, cu năduf și bucurie vinovată, \"ce bine-mi pare că ai luat țeapă?\" Dar aproape la fel de brusc precum a apărut, trupa a și dispărut. Cosmin s-a reinventat complet: a studiat horticultura, a intrat în lumea vinului și a devenit sommelier. În acest episod Oameni de fapt vorbim despre celebritate la 20 de ani, despre ce rămâne în urma ei, despre curajul de a o lua de la capăt, pe un cu totul alt drum.