
Advertise on podcast: Feminitate pentru femei inteligente
This podcast has
19 episodes
Language
RomanianPublisher
Camelia BaraExplicit
No
Date created
2021/03/31
Latest episode
2021/11/24
Average duration
37 min.
Release period
18 days
Description
Un podcast sincer și autentic despre femei și feminitate. Spațiul unde ai să găsești idei care inspiră și care te conectează la cine ești tu în esență.
Unlock Feminitate pentru femei inteligente podcast Email contact info,
Listeners & Audience details
Email contact information
Direct podcast contact details

Listeners
Audience numbers & engagement insights

Audience details
Podcast Insights

Podcast episodes
Check latest episodes from Feminitate pentru femei inteligente podcast
Femeia mulțumită (de sine)
2021/11/24
„E în mine acea nemulțumire. Pur și simplu o port cu mine.
Iar dacă nu o rezolv, mereu o să am ce să-i reproșez celuilalt, fiindcă ce să vezi...celălalt nu e perfect și atunci e normal că o să am tot timpul de ce să mă agăț.”
În noul episod am vorbit despre starea de nemulțumire din mai multe perspective, folosindu-mă de exemplele din viața mea.
Efectele pe care le are starea ta de nemulțumire asupra celorlalți nu sunt evidente la prima vedere, dar ele există, iar în momentul în care devenim conștiente de ele, cu siguranță vom avea mai multă motivație să trecem pe partea cealaltă, adică să începem să cultivăm o stare firească de mulțumire.
Procesul poate fi mai dificil la început, dar rezultatele sunt pe măsura efortului.
Ascultă episodul pentru o perspectivă largă și practică despre starea de mulțumire.
Femeia conștientă în relația de cuplu
2021/10/29
Femeia conștientă este femeia care:
- realizează că nu întotdeauna celălalt/ceilalți sunt problema;
- își cunoaște „umbrele” (aspectele dizarmonioase ale personalității) și calitățile;
- rămâne în continuare deschisă în a se cunoaște (are smerenie și bun-simț).
Cum ne ajută aceste abilități și cum le aplicăm concret în relația de cuplu?
Despre asta poți afla dacă asculți episodul.
Îți va aduce claritate și convingerea clară că tu, ca femeie, poți și trebuie să fii fericită și că acest lucru depinde doar de tine. Întrebarea la care trebuie să găsești răspuns este: „Vreau să îmi asum acest proces?”.
Iar dacă ești deja o femeie implicată în proces, te va face să conștientizezi toată munca pe care ai depus-o și să fii recunoscătoare, în primul rând ție, pentru deciziile pe care le-ai luat și pentru efortul pe care l-ai depus sau pe care încă continui să îl depui.
Ești extraordinară draga mea, iar acest episod vine doar să îți confirme acest lucru.
Cuvântul „extraordinară” sună prea pompos pentru tine? Ascultă episodul ca să începi să te obișnuiești cu acest adjectiv.
Femeile și relația cu bărbații (III)
2021/10/08
Este deja al treilea episod de podcast despre relația dintre bărbați și femei, și sunt convinsă că nu va fi ultimul.
Știu că e un subiect provocator, nu din perspectiva teoriilor și a informațiilor, ci în viața de zi cu zi, în interacțiunea directă. Fiindcă relația dintre doi oameni este doar rezultatul, fructul ce îl culegem dacă acționăm corespunzător, cu atitudinea și convingerile potrivite, ar fi bine să știm care sunt acele aspecte care ne încurcă.
La ce trebuie să fie atentă o femeie ca relația de cuplu să fie una armonioasă și împlinitoare?
Care e partea pe care noi, ca femei, o putem „controla” și șlefui? :)
Despre asta am vorbit în noul episod și te invit cu drag să îl asculți.
Transformarea...grea, imposibilă sau eficientă?
2021/09/10
Ce înseamnă cu adevărat să mă transform?
Ți-ai pus vreodată această întrebare?
Te-ai gândit mai în profunzime ce presupune acest proces de transformare și cum arată el în cazul tău?
Poate ești într-un proces de cunoaștere de sine în acest moment, poate ai trăit experiențe repetitive neplăcute și ai început de mai mult timp să lucrezi cu tine, să mergi la cursuri, să faci diverse practici, poate ai obținut câteva rezultate, dar parcă tot simți că ești în același punct, în esență nu s-a schimbat mare lucru, problema cu care te confruntai tot reapare în viața ta.
S-ar putea să îți scape ceva, exact detaliile care fac diferența. :)
În episodul de astăzi am vorbit despre aceste detalii, cum putem face ca procesul de transformare să fie unul eficient, să ne aducă schimbări de lungă durată și la ce aspecte e important să fim atente dacă ne dorim să fim cu adevărat femei fericite și sănătoase (din toate punctele de vedere).
Parcursul de la „femeie” la „Femeie”
2021/08/20
O femeie autentică, conștientă de energia ei feminină și de calitățile pe care le are este o femeie independentă emoțional, cu încredere în ea și cu stimă de sine.
O asemenea femeie nu va sta mult în suferință și va gestiona cu demnitate oamenii din jurul ei și circumstanțele care nu-i sunt favorabile.
Rezultatul este frumos și este ceea ce își dorește fiecare femeie să trăiască, asta mi-am dorit și eu, dar până să ajung aici...
Am povestit mai multe despre mine și procesul prin care am trecut în episodul de astăzi. De unde am început, cum eram eu ca femeie, cât de „vărzucă” mă simțeam și cum am reușit să depășesc momentele de suferință din viața mea.
Înțeleg și am multă compasiune pentru fiecare femeie care trece prin etape dificile. Ce am învățat însă, din experiență, este că ține numai de mine să fiu bine. Este responsabilitatea mea să caut ajutor, să găsesc soluții și să trăiesc viața pe care mi-o doresc, nu va face nimeni asta pentru mine.
Atunci când o femeie înțelege în profunzime acest adevăr, începe o nouă etapă în evoluția ei, iar de acolo, nici cerul nu mai este limita.
P.S. Dacă te regăsești în povestea mea și crezi că te pot ajuta în procesul tău de conectare la feminitatea autentică și la forța feminină transformatoare, te aștept în Călătoria Femeii.
https://calatoriafemeii.ro/
Femeile și relația cu bărbații (II)
2021/07/30
Femeile și relația cu bărbații, un subiect complicat, la prima vedere.
Complicat pentru acele persoane care sunt deconectate de la feminitatea autentică (în cazul femeilor) și de la masculinitatea autentică (în cazul bărbaților). Fără înțelegerea acestor două principii și a felului în care se aplică în viața de zi cu zi, o relație ce ar putea să fie plină de iubire și înțelegere, se transformă într-un câmp de luptă.
Cum depășim aceste neînțelegeri?
Cu răbdare, perseverență și curiozitate să ne descoperim și să îl descoperim pe celălalt.
Rețete universale nu există, dar există cunoaștere autentică care ne poate ghida spre ceea ce funcționează cel mai bine pentru noi.
Până la urmă, responsabilitatea de a fi bine în viața noastră, ne aparține.
Astăzi am înregistrat un nou episod pentru toate femeile minunate care își doresc să fie bine alături de bărbatul din viața lor, dar încă sunt confuze legat de ce anume „trebuie să mai facă” ca acest lucru să se întâmple.
Femeia mamă
2021/07/23
Episodul de astăzi este unul special. :)
E special pentru că am abordat un subiect mai delicat.
Nu cred că aș face munca pe care o fac dacă nu aș avea curajul să vorbesc despre femeie în complexitatea ei, și nu doar așa, subiecte „drăguțe” care doar zgândăresc suprafața.
Aș vrea să îți ofer mai multe detalii despre conținut, dar nu mi-aș dori să scot nimic din context, ca să nu apară apoi interpretări greșite. Cel mai bine este să asculți întreg episodul și să vezi exact despre ce este vorba.
Pe scurt, am vorbit despre natura feminină în ipostaza de Mamă.
Audiție plăcută!
Sexualitatea feminină și câteva relatări personale
2021/07/16
Intenția episodului de astăzi este să te inspire :)
Să te inspire să te cunoști tot mai în profunzime, să treci de bariera mentală,
să îți dai voie să te conectezi la feminitatea autentică și să FII o femeie cu adevărat împlinită.
Eu am ajuns să trăiesc experiențe deosebite de-a lungul acestei călătorii de descoperire a mea ca femeie și de conectare la feminin.
Unele dintre ele mi le-am notat, exact așa cum le-am simțit în acele momente, iar astăzi vreau să le împărtășesc cu tine...
Acordă-ți câteva minute, într-un loc liniștit, unde poți să fii singură, și lasă-te pătrunsă de relatările mele. Noi femeile avem o calitate deosebită de a ne inspira una de la cealaltă și de a face exact acele transformări de care avem nevoie în viața noastră de zi cu zi.
Femeile și relația cu bărbații (I)
2021/06/30
Bărbații sunt bărbați, au propriul mecanism de funcționare, slăbiciuni și limite pe care sunt dispuși sau nu să le depășească.
Bărbații au și calități, așa cum noi, femeile, avem și defecte.
Fraza pe care obișnuiesc să o spun eu foarte des, este:
”Dacă ai fi o femeie conștientă, conectată la acea parte superioară din ființa ta, nu ai mai suferi.”
Ce presupune asta mai exact?
Înseamnă că ai vedea lumea cu alți ochi, ai înțelege acțiunile bărbaților din altă perspectivă și nu te-ai mai vedea pe tine în calitate de victimă.
Dar pentru că nu înțelegem cu adevărat unele aspecte din viața noastră, nu vedem imaginea mai mare, tendința multor femei este să cadă într-o stare de suferință, o stare care poate dura săptămâni, luni sau chiar ani.
Natura feminină este o forță transformatoare, este acea energie care poate crea schimbări în jurul ei, dacă este folosită într-un mod integrat, armonios și benefic.
Femeia intuiește acest lucru, știe undeva în adâncul ei că are această capacitate, dar felul în care manifestă această forță în viața de zi cu zi este departe de ceea ce ar putea să fie.
Am dezbătut pe larg acest subiect în episodul de azi.
Îți va aduce claritate și îți va oferi o direcție. :)
Crede-mă, ai capacitatea de a face exact acele schimbări de care are nevoie sufletul tău!
Nu vor ieși toate din prima și cu siguranță va fi un proces care durează, dar nu este oare asta Călătoria pe care îți tot dorești să o parcurgi?
Diversitatea feminină
2021/06/18
Cum ești tu, ca femeie?
Romantică sau pragmatică?
Îți plac florile micuțe sau acelea mari și colorate?
Poți să stai să studiezi cu orele sau ești genul acela care e mereu în activități de toate felurile?
Sau ambele variante?
Cum te simți în corpul tău?
Când te uiți în oglindă, ce îți place cel mai mult?
Care sunt visurile și aspirațiile tale? După ce tânjește sufletul tău?
Te cunoști cu adevărat sau doar ai împrumutat o imagine despre cum „trebuie” să fii și tot alergi să o creezi în viața ta?
Dacă fiecare femeie ar răspunde la aceste întrebări, am putea să
observăm atâtea lucruri diferite, nuanțate, feluri unice de a se exprima
și o bogăție interioară infinită.
Asta este energia feminină, așa o putem percepe când ne dăm voie să
o explorăm în noi și în jurul nostru, când ne deschidem sufletul.
Despre asta este și episodul de azi.
Același monolog sincer în podcastul pentru femei unice și inteligente.
Ți-am lansat și o provocare, așa că te invit cu drag să îl asculți, să vezi despre ce este vorba.
A depune sau a nu depune efort
2021/06/11
Eu ca să ajung cum sunt acum, am depus un efort considerabil în unele situații.
Sunt femei care vin la mine și îmi spun:
- Uite, Cami, îmi place la tine lucrul ăsta, mi-ar plăcea și mie să fiu așa, cum pot să fac să fiu și eu așa?
Și atunci când încep să le spun care e procesul pe care e nevoie să îl urmeze,
nu se mai simt așa de încântate, pentru că, e nevoie să depună un anumit efort.
Eu nu am fost așa de puternică cum mă percep unele femei acum și faptul că îmi
este ușor să mă exprim atunci când simt că ceva nu e în regulă, iar modul în care
o fac este în majoritatea timpului echilibrat și frumos, se datorează unui efort
conștient pe care l-am depus.
Am avut întotdeauna acea forță în mine, să știți.
Și tu o ai, fiecare femeie din jurul tău o are, toate avem la nivel potențial
acea forță feminină, dar nu o manifestăm, nu depunem eforturi să o manifestăm
în viața noastră de zi cu zi. Iar dacă nu avem curaj, luciditate, o anumită independență
emoțională, e mai greu să ieșim din situații ce ne provoacă suferință.
Dacă ai nevoie de motivație ca să depui un efort în a schimba o anumită situație cu
care te confrunți în acest moment, episodul de azi este o dedicație specială pentru tine.
Sunt sigură că îți va plăcea și te va inspira.
Femeia liberă
2021/05/21
Natura feminină are mai multe fațete și moduri de exprimare.
Tocmai de aceea nu avem cum să fim toate la fel, nici să ne ducem viața după același tipar.
Deși teoretic știm acest lucru, câte dintre noi avem curajul să trăim după acest principiu, așa, până în esența lui?
O întrebare la care merită să reflectăm. :)
Iar ca să vă ofer câteva idei personale, am înregistrat acest episod.
Femeia liberă se numește și este un îndemn pentru toate femeile care își doresc să recâștige libertatea interioară.
Podcast reviews
Read Feminitate pentru femei inteligente podcast reviews
Podcast sponsorship advertising
Start advertising on Feminitate pentru femei inteligente relevant audience podcasts
You may also like to advertise on these Podcasts

4.87607777
Monsters Among Us
Derek Hayes | Audioboom Studios

4.528989506
Girls Gotta Eat
Dear Media

4.9143503
Inside Games News and Podcasts
Lawrence Sonntag

4.41176102
The Micah Hanks Program
Micah Hanks

4.361851452
Reality Steve Podcast
Reality Steve

4.82423705
The Brian Buffini Show
Brian Buffini

4.8284295
Brave New Teaching: A Podcast for High School and Middle School Teachers
Marie Morris & Amanda Cardenas, Secondary ELA Teachers

4.526112
Great Company with Jamie Laing
Jampot Productions

4.828103
NFL Best Bets
NFL Betting, Fantasy Points, Sports Gambling, Betting, NFL

4.919193
Certified Wrench Podcast
Colton McCormack